Celebrul “Morimus funereus” trebuie mutat ca să poate fi realizată Autostrada Piteşti-Sibiu

România a propus Comisiei Europene mutarea speciei de gândac Morimus Funereus de pe traseul viitoarei autostrăzi Piteşti-Sibiu cu ajutorul feromonilor, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

‘O delegaţie a ministerului discută cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a le prezenta soluţiile pe care le propunem vizavi de scrisoarea de clarificări. Sper să se întoarcă cu veşti bune, pentru a continua procesul de evaluare şi închidere a finanţării pentru autostrada Sibiu-Piteşti’, a spus Boloş.

Ministrul a subliniat că aceasta este o soluţie practică, folosită deja şi în alte ţări. ‘Sunt şi alte state care au întâmpinat astfel de probleme şi a adoptat astfel de soluţii, pentru eliminarea unui impediment minor pentru o problemă majoră, respectiv proiectul de investiţii pe care îl avem. Germania a avut un hamster şi un gândac, de asemenea, pentru gara din Stuttgart şi a trebuit să gândească soluţii cum să protejeze aceste specii’, a precizat oficialul guvernamental.

Potrivit acestuia, pe traseul autostrăzii Piteşti-Sibiu se află 11 situri Natura 2000. ‘În cele 11 situri sunt specii de animale, plante, care sunt dintre cele mai diverse şi pentru anumite categorii de plante, insecte, animale, Comisia a trimis aceste clarificări, care sper să eu să se închidă în următoarea perioadă şi să trecem cu bine perioada de evaluare a proiectului’, a mai spus Boloş citat de libertatea.ro

Comisia Europeană a suspendat finanţarea Autostrăzii Sibiu-Piteşti din cauza unui gândac, considerat specie ameninţată, cerând României să vină cu explicaţii şi soluţii până la 23 februarie 2020.

Această specie de gândac poartă denumirea ştiinţifică de „Morimus funereus’, iar popular este numit gândacul croitor de stejar şi fag. Poate fi întâlnit în România, în Macedonia, Belgia, Croaţia, Slovenia, Cehia, Germania, Ungaria, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Slovacia, Ucraina şi Bosnia.

    Szekely Levente says:

    Tîmpenie mai mare nu am auzit.
    Cum puteți obliga gândacii cu domiciliu forțat să stea în altă zonă. Oricum se vor duce înapoi. Gândacii se dispensează, zboară. Morimus funereus e o specie destul de comună în țară, nu înțeleg de ce atâta tam tam cu această tîmpenie?

    Baluba says:

    Valahii si asa au deja chiar prea multe autostrazi. Sa ajunga rapid in orase unde tot asa se se comporte de parca totul e numai al lor si in jur nu mai e nimeni. Noi in schimb nu avem niciuna. Preunionist eram mai prosperi ca ei. Dupa deja 161 ani ne’au facut cea mai saraca regiune a UE. Azi e ziua anexarii. E doliu.

Adaugă un comentariu