Fiat Chrysler riscă un nou proces în SUA

Departamentul de Justiţie din SUA va intenta un proces civil împotriva Fiat Chrysler Automobiles (FCA), după ce autorităţile de reglementare au acuzat producătorul auto italo-american de încălcarea standardelor privind emisiile vehiculelor diesel, afirmă surse citate de autonews.com.

Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA) a acuzat în ianuarie FCA că foloseşte din 2014 un soft care a permis un nivel excesiv al emisiilor la autoturismele produse de companie cu motoare diesel. Fiat Chrysler a încălcat reglementările instalând şi ţinând secret un soft la motoarele modelelor Jeep Grand Cherokee şi Dodge Ram 1500 produse în 2014, 2015 şi 2016, cu motoare diesel de trei litri, asamblate şi vândute în SUA. De asemenea, Agenţia pentru Protecţia Mediului verifică dacă dispozitivele auxiliare de control al emisiilor constituie “dispozitive de trucare a emisiilor” care sunt ilegale.

Și Uniunea Europeană a lansa săptămâna trecută prima etapă a unei proceduri de infringement împotriva Italiei, pentru că nu a verificat acuzațiile că Fiat Chrysler a trișat la testele de poluare ale vehiculelor produse. Autoritările de reglementare ale UE susțin că Italia nu a reușit să le convingă că așa-numitele dispozitive de apărare, folosite pentru reglarea emisiilor vehiculelor, în afara laboratoarelor de testare, sunt justificate.

Adaugă un comentariu