Iată ce sume încasează CNADNR din taxa de pod de la Fetești

În 2014, CNADNR a încasat mai bine de 85 de milioane de lei din taxa de pod de la Fetești. În plus, trebuie reamintit și faptul că în 2014, taxa a fost sistată prin ordinul ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură, în mai multe intervale din perioada 30 aprilie – 1 septembrie. De cele mai multe ori, acele intervale erau unele aglometare, în care traficul de turiști ajungea la cote mari.

De la începutul anului curent și până la finalul lunii iulie, CNADNR a încasat din aceeași taxă aproximativ 61 de milioane de lei. În plus, s-au introdus și două noi modalități de plată a tarifului de trecere (SMS și benzinării), astfel că taxa nu a mai fost sistată niciun moment.

Cât despre traseul banilor încasați de CNADNR din taxa de pod de la Fetești, oficialii spun: Sumele încasate în urma aplicării de către CNADNR SA a tarifului de utilizare și a tarifelor de trecere se constituie venit la dispoziția acesteia și vor fi utilizate pentru proiectarea, repararea, administrarea, întreținerea, exploatarea și modernizarea drumurilor de interes național, precum și pentru garantarea și rambursarea creditelor externe și interne contractate în acest scop, inclusiv pentru plăți în numele autorității publice contractante, ca urmare a obligațiilor asumate în cadrul contractelor de parteneriat public-privat în sectorul drumurilor naționale și autostrăzilor”.

Via | Ziare

Adaugă un comentariu