Astăzi, împlinirea a 4 ani de la înființarea mărcii Cupra în nume propriu a produs surprize. Unele reale, altele virtuale.

Astăzi 22 februarie 2022, Cupra – cunoscută până nu de mult doar ca denumire specifică versiunilor cu amprentă sportivă produse sub marca spaniolă SEAT – a împlinit 4 ani de când activează pe cont propriu, producând modele distincte numite Cupra. Tinerii reprezintă principalul segment vizat de Cupra, dar ceea ce au pregătit managerii companiei pentru viitor ar putea să tenteze un spectru mai larg de vârste.

Înainte de toate, a fost anunțat așa-numitul program Cupra X2. Prin această expresie ni s-a dat de înțeles că, în viitorul apropiat urmează, o extindere intensă a tot ceea ce ține de Cupra. În 2022, Cupra intenționează să-și dubleze vânzările, să-și dubleze rețeaua și să-și dubleze cifra de afaceri. La îndeplinirea acestor deziderate vor contribui două modele noi deja anunțate oficial: Cupra Tavascan (lansare 2024) și Urban Rebel (lansare 2025, vehicul urban electric similar conceptului prezentat în 2021).

După cum a afirmat Wayne Griffiths (CEO al mărcii), Cupra este de părere că realitatea limitează uneori potențialul creativ și ambițiile oamenilor, așa va urma și o dezvoltare impetuoasă a mărcii în realitatea digitală, susținută intens în noul spațiu virtual Meta Hype. Acolo ar trebui să de desfășoare (că „materializeze' nu putem spune) colaborări creative de tot felul (muzică, artă, prezentări de NFT-uri) menite să inspire generațiile tinere și să le apropie de spiritul Cupra.

Printre altele, spațiul virtual respectiv va include și un așa-numit Cupra Garage, care va oferi experiențe emoționale cu totul speciale. Motorsportul, parte esențială din ADN-ul mărcii, va avea o importanță deosebită și în plan virtual. Mulți dintre cei care nu au reușit în realitate să ajungă la volanul unei mașini de curse vor avea șansa să-și implinească dorința sub formă virtuală la Cupra Garage. Acolo va fi accesibilă pilotarea virtuală a unor versiuni competiționale bazate pe Urban Rebel. Data lansării nu a fost precizată, dar este foarte aproape – aceștia au fost termenii expliciți.

Adaugă un comentariu

Articole similare