Grupul LEGO și Formula 1 au prezentat 10 mașini de curse care pot fi conduse. Aceste mașini au fost construite la scară reală, reprezentând fiecare echipă din grila de competiție, și au fost conduse de cei mai buni piloți în timpul Paradei Piloților FORMULA 1 MIAMI GRAND PRIX 2025.
Construcțiile celebrează parteneriatul pe mai mulți ani dintre cele două branduri și ajută fanii să creeze amintiri memorabile alături de cei dragi atât la cursele din sezonul 2025, cât și dincolo de circuit.
Această paradă marchează o serie de premiere pentru Grupul LEGO, inclusiv prima dată când compania a produs simultan mai multe construcții la scară reală, funcționale, precum și prima dată când mai mulți piloti de Formula 1 au avut ocazia să conducă mașini LEGO în același timp.
Aceste machete, care impresionează prin design și inginerie, au fost create de o echipă de 26 de designeri, ingineri și constructori LEGO pe parcursul a 22.000 de ore, în fabrica Grupului LEGO din Kladno, Republica Cehă. Având aproape 1:1 ca scară față de mașinile de Formula 1, fiecare construcție conține aproape 400.000 de cărămizi LEGO, cântărind 1.500 kg și poate atinge viteze de până la 20 km/h, în timp ce surprinde detaliile complexe și unice ale unei mașini de Formula 1, de la logo-urile sponsorilor, până la anvelopele autentice Pirelli.
Grupul LEGO își propune de fiecare dată să exploreze noi posibilități, a declarat Julia Goldin, Chief Product & Marketing Officer of the LEGO Group. „Aceste machete, ca cea mai recentă demonstrație de creativitate, reprezintă dovada acestui fapt, marcând o colaborare extraordinară între Grupul LEGO, Formula 1 și cele 10 echipe ale sale. Construcțiile mari, funcționale, știm că stârnesc entuziasmul fanilor, iar reacția la dezvăluirea tuturor celor 10 mașini, simultan, ne-a impresionat. Sperăm ca aceste creații să îi inspire pe toți să aibă convingerea că orice este posibil cu imaginație și o piesă LEGO’.
Emily Prazer, Chief Commercial Officer at Formula 1, a declarat: „Fiind un sport sinonim cu inovația și depășirea limitelor, a fost uimitor să vedem o altă premieră pentru sportul nostru, în timp ce construcțiile la scară reală și-au făcut drum pe pistă în mâinile celor mai buni piloți din lume. Parteneriatul nostru cu Grupul LEGO ne permite să aducem mai multă distracție în experiența Grand Prix și să implicăm noi audiențe. Abia așteptăm să vedem ce mai putem visa împreună’.
Fiecare dintre modelele LEGO la scară reală se bazează pe gama LEGO F1 Speed Champions prezentată la sfârșitul anului trecut, iar această paradă de la FORMULA 1 MIAMI GRAND PRIX 2025 marchează cea mai recentă lansare dintr-un an de activări între Grupul LEGO și Formula 1, cu scopul de a aduce familiile mai aproape ca oricând de acest sport.
După încheierea evenimentului de la Miami, toate cele 10 construcții LEGO la scară reală vor porni într-un turneu global, aducând familiile și copiii mai aproape de toată acțiunea de pe pistă, cu apariții la cursele viitoare și momente din calendarul F1®. Pentru mai multe informații în acest sens, fanii pot vizita pagina oficială: LEGO Group și Formula 1® | LEGO® Shop oficial din RO
Despre mașinile LEGO la scară reală
- Fiecare dintre aceste construcții la scară reală cuprinde aproape 400.000 de piese LEGO, împreună cu o selecție de alte componente pentru a le face capabile să fie conduse.
- Peste 22.000 de ore au fost dedicate dezvoltării și construcției acestor 10 machete.
- Machetele au fost create de 26 de specialiști în design, inginerie și construcții din cadrul Grupului LEGO.
- În comparație cu mașinile de Formula 1, aceste construcții de mari dimensiuni sunt aproape la scară 1:1.
- Aceste construcții de mari dimensiuni pot atinge 20 km/h în timpul prezentării lor la Parada Piloților de la Miami Grand Prix
- Fiecare dintre aceste construcții cântărește aproximativ 1.500 kg, dintre care 1.000 kg reprezintă doar piesele LEGO
- Fiecare construcție la scară reală este echipată cu anvelope Pirelli Soft Racing autentice.