Maine, 8 iulie, vor demara lucrarile la Pasajul Piata Sudului

Maine, 8 iulie, Primaria Municipiului Bucuresti va demara lucrarile la Pasajul Piata Sudului, cel mai mare proiect de infrastructura realizat cu fonduri UE din Capitala.

In urma acestei lucrari, Primaria Municipiului Bucuresti va asigura fluidizarea traficului in Capitala, atat pe inelul principal de circulatie, cat si pe arterele adiacente inelului median.

Circulatie restrictionata pe Calea Vacaresti

In urma demararii acestui proiect, incepand cu maine, ora 10:00, se va restrictiona partial circulatia rutiera pe Calea Vacaresti intre strada Martisor si Soseaua Oltenitei. Pentru executia lucrarii, pe Calea Vacaresti, in perimetrul mentionat, se va devia traficul rutier, asigurandu-se trei benzi de circulatie pe sensul catre Soseaua Oltenitei si doua benzi de circulatie pe sensul spre Bulevardul Tineretului, fata de cele trei benzi pe sens, existente in prezent.

Totodata, se va inchide temporar accesul din Calea Vacaresti la benzinaria Agip. Totodata, populatia care foloseste transportul in comun trebuie sa stie ca incepand cu maine, aceeasi ora, statia de autobuze “Soseaua Oltenitei” (linii 312, 313, 381, 634, N103, N105), amplasata pe Calea Vacaresti, sens Piata Unirii, respectiv statia “Piata Sudului” (linia 634) amplasata pe aceeasi artera, inainte de intersectia cu Soseaua Oltenitei, sens terminal “ROMPRIM”, se suspenda.

De asemenea, autobuzele liniilor 634 si N103 vor efectua opriri pe Soseaua Oltenitei in statia “Piata Sudului”, corespunzatoare liniei 232, sensul spre Calea Vacaresti.

Sursa | PMB

 

Adaugă un comentariu