Mașinile vor deveni istorie: Hyperloop intră în linie dreaptă. Video

Firma daneză de arhitectură Bjarke Ingels Group (BIG) a prezentat într-un teaser video designul unui proiect Hyperloop care va lega Abu Dhabi de Dubai. Capsula de transport de mare viteză va parcurge distanța de 150 km dintre cele două orașe în aproximativ un minut.

Jakob Lange, partener și șef al BIG Ideas (aripa tehnologică a companiei de design) vorbește în videoclip despre acest proiect, înainte de prezentarea sa publică, de pe 7 noiembrie. Hyperloop este o nouă tehnologie de transport care promite atingerea unor viteze apropiate de cea a sunetului, ceea ce ar revoluționa transportul de persoane și de mărfuri în viitorul apropiat.

Proiectul BIG este rezultatul unui parteneriat cu Hyperloop One (numită inițial Hyperloop Technologies), una dintre cele două companii care și-au propus să producă prima linie Hyperloop din Statele Unite. Hyperloop One a comisionat BIG pentru a trasa proiectul Hyperloop din Emiratele Arabe Unite, în timp ce companiile  tehnologice AECOM și Arup vor fi responsabile de realizarea infrastructurii fizice.

Designul BIG implică stâlpi în Y pentru susținerea tubulaturii Hyperloop. Prin aceste tuburi vor circula capsule de mare viteză care vor transporta pasageri la peste 1.000 km/h. Tehnologia nu este cu mult diferită de cea folosită la testarea acestui sistem de transport din luna mai în deșertul Nevada, când prototipul a atins o viteză de 187 km/h în numai 1,1 secunde.

via | inhabitat.com

Adaugă un comentariu