Opel Astra ajunge la cea de-a șasea generație

Generația cu numărul șase a lui Opel Astra iese la rampă. Istoria lui Opel Astra a început în urmă cu 30 de ani, odată cu prima generație, model ce călca pe urmele clasicului Kadett. 

Noua generație a lui Opel Astra este dezvoltată pe platforma EMP2 a grupului Stellantis, pe care o împarte cu Peugeot 308.

Noul model va fi disponibil, pentru prima dată în gama Astra, cu o motorizare plug-in hybrid. Mai mult, suntem informați că vor exista două variante de putere ale acesteia. La baza motorizării PHEV stă propulsorul turbo de 1,6 litri, iar puterea totală a sistemului poate fi de 180 CP sau de 225 CP pentru varianta de top.

Modelul cu alimentare la priză dispune de un acumulator de 12,4 kWh, suficient pentru a permite o autonomie 100% electrică de până la 50 km.

De cealaltă parte a baricadei se află motorizările clasice. Noul Opel Astra va fi disponibil alături de agregatul turbo pe benzină de 1,2 litri cu 110 sau 130 CP, în timp ce clienții care preferă o motorizare diesel n-au fost uitați, existând și un propulsor alimentat cu motorină care oferă 130 CP. În standard, toate unitățile (mai puțin cele PHEV) primesc o cutie manuală cu șase trepte, în timp ce lista de opționale include o transmisie automată cu opt rapoarte.

După cum era de așteptat, noua compactă Opel utilizează linia de design numită Vizor. Grila frontală este elementul definitiv al mașinii, în timp ce unghiurile ascuțite reprezintă tema pe care designerii au folosit-o pentru caroseria mașinii. Și spatele ne aduce aminte de noua generație Mokka. Stopurile integrază tehnologia LED, în timp ce farurile dispun de cea mai nouă versiune a sistemului de iluminare cu matrice Intelli-Lux LED Pixel Light cu 168 de elemente LED.

În ceea ce privește dimensionarea noii generații, lungimea este de 4.374 mm (cu patru milimetri mai mult decât Astra K), lățimea este de 1.860 mm (cu 51 de milimetri mai mult decât Astra K), în timp ce înălțimea a scăzut cu 15 milimetri, fiind acum de 1.470 mm. Ampatamentul a crescut cu 13 milimetri, ajungând acum la 2.675 mm. Portbagajul oferă 422 de litri, cu 52 de litri mai mult decât avea vechiul model.

Interiorul noii generații a fost complet digitalizat. Planșa de bord integrază două ecrane generoase cu diagonala de 10 inchi. Oficialii Opel susțin că au redus la minimum numărul de butoane fizice, reținând un balans optim între digitalizare și operare intuitivă. Aplicațiile Apple CarPlay și Android Auto nu are nevoie de cabluri, ambele suportând tehnologia wireless.

Tot la interior identificăm și scaunele cu certificare AGR (Aktion Gesunder Rücken e. V. – Campania pentru un spate sănătos). În versiunea cu piele Nappa, scaunele electrice oferă funcția de ventilație și masaj (pentru șofer).

Listele de precomandă pentru noul Opel Astra vor fi deschise din toamnă, urmând ca primii clienți să își primească mașinile în prima parte anului viitor.

Adaugă un comentariu