Pățanie cu final fericit după ce au uitat copilul într-o parcare pe autostradă

Suntem convinși că vă mai aduceți aminte de pelicula Singur Acasă. De fiecare dată, micuțul Kevin era uitat acasă de familia mult prea grăbită să prindă avionul. Cam același lucru a trăit și o fetiță de naționalitate franceză.

Aceasta a fost uitată de părinți într-o parcare de pe autostradă. Familia se îndrepta către Coasta de Azur, iar părinții și-au amintit de copilul lor când au auzit un apel pe un post de radio local.

Conform declarațiilor făcute, cei doi deja parcurseseră mai bine de 150 de kilometri când au realizat că anunțul în cauză îi vizează.

Poliția a găsit copilul care a declarat că familia sa mergea la mare, iar ea a observat cum “mașina lui tati pleacă”. Cei doi părinți s-au întors, și-au recuperat copilul și au fost interogați de polițiștii care investighează cazul.

Via | France24

Adaugă un comentariu