Pirateria de programe în România, de la traficul cu CD-ul, la furtul cu calculatorul. Profilul surprinzător al infractorului

Deși a scăzut semnificativ rata pirateriei în România, în ultimul deceniu, Poliția Română duce o luptă continuă împotriva celor care falsifică software sau încalcă în alte modalități drepturile de autor asupra programelor pentru calculator. Numai în anul 2016 Direcția de Investigații a Criminalității Economice (DICE) a avut peste 400 de acțiuni. Prejudiciile pentru aceste infracțiuni ajung să fie de la zeci de mii de euro până la milioane de euro.

„Noi am inițiat mai multe acțiuni, am avut și traininguri efectuate cu colegii noștri din teritoriu, în vedere instruirii lor pentru investigarea infracțiunilor ce aduc atingere drepturilor de autor. Tot în baza unui protocol cu cei de la Business Software Alliance (BSA) am creat și un ghid antipiraterie care se adresează atât polițiștilor cât și procurorilor din domeniu. Acest ghid ne-a fost foarte util, el fiind editat chiar în anul 2011 când am încheiat parteneriatul cu BSA’, a declarat pentru Libertatea,  comisar șef, Razvan  Murariu.

Acțiunile poliției

„În anul 2016 am avut peste 400 de acțiuni de combatere a criminalității în acest domeniu. Au fost constatate peste 100 de infracțiuni și peste 5.500 de sisteme informatice și suporturi de stocare au fost indisponibilizate’, ne-a mai declarat Murariu.

Citește mai departe pe Libertatea.ro.

Adaugă un comentariu