Porsche Cayenne, primul SUV al mărcii, a debutat acum 20 de ani. Ca să fie luat în serios, Cayenne a înfruntat Siberia.

Nimeni nu a comentat defavorabil când coupe-ul Porsche 959 a fost transformat în monstru de rally-raid (specificații Grupa B, victorie la Paris-Dakar în 1986), dar s-au găsit destui care să comenteze că Porsche trebuia să nu se apuce de făcut SUV-uri și mai bine și-ar fi văzut de treabă cu „sportivele' sale. Marca din Zuffenhausen a ales să le dea tuturor acestora o replică la modul practic, înscriindu-l pe Cayenne la Raliul Transsiberian.

Totul a început în 2006, cu un podium unu-doi obținut de două exemplare Porsche Cayenne S la a treia participare în competiția Rally Transsyberia. Inginerul Porsche Jürgen Kern și copilotul său rus, precum și o echipă privată germano-spaniolă, au ocupat primele două locuri în clasamentul celor 28 de echipe înscrise după un parcurs dificil, lung de peste 10.000 de kilometri.

Traseul a pornit din Berlin, trecând prin Moscova, Novosibirsk, Mongolia, Irkutsk și Lacul Baikal. Kern, al cărui profil professional viza testarea și dezvoltarea primei generații Cayenne, și colegii săi au făcut doar intervenții minore asupra celor două exemplare Cayenne S care s-au prezentat la start. Suspensia pneumatică și pachetul off-road (includea diferențiale blocabile) făceau parte, oricum, din lista de opțiuni oferite de fabrică. La acestea s-au adăugat anvelopele robuste de teren, scuturile de sub caroserie pe toată lungimea și un snorkel.

„Toate echipele au fost conduse independent, cu service furnizat de Porsche', își amintește Jürgen Kern, ale cărui responsabilități includeau eventuala recuperare a celor care nu mai puteau ajunge la linia de sosire. „Un vehicul scăpat de sub control a aterizat după o săritură de 20 de metri și s-a rostogolit de mai multe ori. Forța impactului a smuls motorul din mașină și a separat cutia de viteze de motor.' Șoferul și pasagerul din față au ieșit nevătămați datorită echipamentului specific pentru Rally Transsyberia – un rollcage fixat pe caroseria robustă a lui Cayenne, plus stâlpii A și B ranforsați cu oțel de înaltă rezistență.

Jantele de 18 inchi au fost echipate cu anvelope tot-teren speciale 255/55 R18T, certificate pentru o viteză maximă redusă de 190 km/h. Urmare a adoptării unei demultiplicări scurtate a transmisiei, Cayenne S Transsyberia oricum nu atingea această viteză. Motorul de 4,8 litri aspirat era cel de serie destinat faceliftului primei generații Cayenne, producând 385 CP în loc de 340 CP (în versiunea de la lansare), cuplul maxim fiind crescut de la 420, la 500 Nm. Sistemul Porsche Dynamic Chassis Control (PDCC) a fost, de asemenea, încorporat în configurația de concurs. Această tehnologie a ajutat masivul SUV să obțină o stabilitate superioară în viraje, i-a optimizat motricitatea, în același timp asigurând un mai bun răspuns al suspensiei în off-road.

SUV-ul Porsche nu numai că a triumfat din nou la Raliul Transsyberia în 2007, dar și-a depășit concurența în manieră categorică: echipajele Cayenne au măturat podiumul. Atunci flota competițională Porsche a ocupat șapte din primele 10 locuri.

Adaugă un comentariu