Rabla Clasic 2018: bugetul programului pentru persoane fizice s-a epuizat

Voucherele din Programul ‘Rabla Clasic’, ediţia 2018, pentru persoane fizice, s-au epuizat la sfârşitul lunii martie, la numai două săptămâni după demararea sesiunii din acest an a programului guvernamental.

Suma alocată sesiunii de finanţare din 2018 a Programului de stimulare şi înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla Clasic) a fost de 133.000 mii lei, din care 113.000 mii lei pentru persoane fizice şi 20.000 mii lei pentru persoane juridice. Suma aprobată pentru primele de casare aferente persoanelor fizice s-a epuizat în 30.03.2018. Referitor la persoanele juridice, până în prezent, Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat dosare de finanţare în valoare de 12.955,20 mii lei, astfel suma disponibilă este de 7.044,80 mii lei.

Potrivit sursei citate, în cadrul Programului ‘Rabla Clasic’ din cele 18.842 de Note de înscriere depuse (17.508 pentru persoane fizice şi 1.334 pentru persoane juridice), s-au introdus în sistem 15.976 de facturi fiscale, dintre care 15.475 pentru persoane fizice şi 501 pentru persoane juridice.

Sursa: agerpres.ro

Adaugă un comentariu

Articole similare