Radarele pot fi amplasate fără presemnalizare

vezi galeria foto

CCR a declarat neconstituționale prevederile din modificările legislative privind amplasarea radarelor pe vehiculele poliției pe drumurile publice, în urma reexaminării. Astfel, judecătorii au admis parțial sesizarea de neconsituționalitate a președintelui Klaus Iohannis.


Miercuri, plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea art.109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, obiecție formulată de Președintele României.

Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a decis să admită obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că articolul unic [cu referire la alin.(3) şi (4) şi la eliminarea fostului alineat (12)] din Legea pentru modificarea art.109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este neconstituţional'.


De asemenea, judecătorii au respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată privind articolul unic [cu referire la eliminarea fostului alineat (5)] din Legea pentru modificarea art.109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este constituţional în raport cu criticile formulate'.

Șeful statului a trimis la CCR o obiecție de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea art. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.


Anterior, legea a mai fost contestată la CCR de președintele Iohannis iar judecătorii au decis că este neconstituțională.

Pe 4 iunie, Parlamentul a transmis președintelui, pentru promulgare, legea, ca urmare a procedurii de reexaminare.

 

Citeşte şi

Faci asta la volan şi te trezeşti direct FĂRĂ PERMIS pentru 90 de zile!

Dacia DUSTER nouă sub 10.000 de euro? Așa ceva nu credeam…

 

Acestea sunt modificările din Codului Rutier declarate neconstituționale:


  • (3) Constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau a mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
  • (4) Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme, cu înscrisuri şi însemne distinctive, conform alin. (l) şi care nu sunt amplasate în locuri vizibile.

Iohannis a mai reclamat o dată acest proiect, în iulie 2018, pe motiv că „activităţile poliţiei rutiere de aplicare a legii privind respectarea vitezei legale de circulaţie nu trebuie să se rezume la acţiuni vizibile şi presemnalizate‘. De asemenea, șeful statului considera că măsurile propuse ar scădea dramatic siguranța rutieră, șoferii fiind – practic – încurajați să depășească limita de viteză pe segmentele de drum unde nu sunt montate radare.

În noiembrie 2018, Curtea Constituțională i-a admis parțial sesizarea, din motivele menționate în acest articol.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE