Renault Talisman Estate: Un break cât o sufragerie

Renault a oferit detalii complete legate de break-ul modelului lor de clasă medie. Renault Talisman Estate excelează prin capacitatea de transport, dar și prin calitățile sale de confort și tehnologie.

Renault a surprins piața prin lansarea celui mai nou model al său în segmentul D, Talisman remarcându-se prin designul inspirat, calitatea bună a fabricației, dar și prin nivelul tehnologic ridicat. Acum, producătorul francez poate oferi aceste calități și în format „king size, odată cu lansarea break-ului Talisman Estate.

Renault Talisman Estate – Date tehnice

Renault Talisman Estate se remarcă prin linia laterală elegantă, dar și prin calitățile sale de transportator. Astfel, portbagajul are un volum util de 572 de litri, cu o lungime a suprafeței de încărcare de 1.116 mm atunci când toate cele cinci locuri sunt ocupate. Prin rabatarea banchetei, lungimea spațiului de încărcare crește la 2.010 mm, cu un volum maxim al portbagajului de 1.700 de litri. Aceste dimensiuni generoase sunt completate de o margine joasă de încărcare, la doar 571 mm, dar și de o deschidere a portbagajului cu lățimea de 1.075 mm. Toate acestea sunt cu atât mai impresionante cu cât Renault Talisman Estate este cu doar 1 cm mai lung decât sedanul, având 4,86 metri.

Ca noutate, Renault Talisman Estate este primul model care permite configurarea cutiei de viteze cu dublu ambreiaj EDC împreună cu motorizarea diesel economică Energy dCi 110, de 1,5 litri. Toate celelalte opțiuni de motorizare sunt comune cu ale limuzinei. Ca și aceasta, break-ul de clasă medie Renault dispune de cele două sisteme emblematice – direcția integrală 4Control și trenul de rulare adaptiv, cu amortizoare controlate electronic.

Renault Talisman EstateRenault Talisman EstateRenault Talisman EstateRenault Talisman Estate

Adaugă un comentariu