Restrictii de trafic în Capitală, pentru meciul de fotbal România-Polonia

Restrictii de trafic: Meciul de fotbal România-Polonia, care se va desfășura astăzi la București în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial de Fotbal, va afecta traficul pe străzile din jurul Arenei Naţionale.

Începând cu ora 17:00, traficul va fi restricționat gradual pe str. Sergent Vasile Şerbănică, între Bd. Basarabia şi zona de acces Arena Naţională, pe strada Maior Coravu, pe str. Tony Bulandra, pe străzile care acced spre strada Maior Coravu dinspre strada Vatra Luminoasă şi invers, precum şi pe străzile care acced spre strada Maior Coravu dinspre strada Arhitect Hârjeu (str. Arhitect Gheorghe Sterian, pe cele două bretele care acced spre strada Maior Coravu). De asemenea, începând cu ora 16:00, se va restricţiona parcarea autovehiculelor pe strada Vatra Luminoasă, pe bd. Pierre de Coubertin, pe str. Tony Bulandra precum şi pe Bd. Basarabia.

Mijloacele de transport în comun ale R.A.T.B., care circulă pe str. Vatra Luminoasă şi au capăt de linie în rondul de pe Bd. Pierre de Coubertin, vor fi deviate pe str. Tony Bulandra, având capăt de linie la Depoul Vatra Luminoasă.

Adaugă un comentariu