Vanzari Septembrie 2009 – Apogeul crizei?

Daca vanzarile de masini autohtone sunt mai slabe ca niciodata, importurile dau semne de dezghetare.

Romanii sunt printre cei mai lipsiti de patriotism atunci cand vine vorba de marcile autohtone, iar situatia vanzarilor de masini Dacia o demonstreaza cu prisosinta. In Romania, vanzarile Dacia sunt in continua scadere, in timp ce, in tara in care a fost inventat automobilul – Germania, Dacia are o cota de piata ingrijoratoare pentru modelele germane.

Astfel, Dacia a vandut in septembrie doar 2.550 unitati (cu 67,9% mai putine decat in septembrie 2008), in timp ce exporturile au atins cifra de 28.808 unitati (o crestere de 35,8% fata de 2008). In acelasi timp, vanzarile modelelor de import au ramas aproximativ constante (6.792 unitati), cu o scadere de 57,9% fata de septembrie 2008, mai usoara decat in cazul lunii august, unde scaderea a fost de 62,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Per total, in septembrie s-au vandut in Romania 9.342 autoturisme, ceea ce preprezinta o scadere de 53,4% fata de 2008.



In clasamentul marcilor de import, Skoda continua trendul ascendent, instalandu-se pe prima pozitie a topului, cu 708 unitati vandute, in timp ce Hyundai trece pe pozitia a treia, cu 684 unitati. Cu toate acestea, semnificatiile acestor pozitii sunt atat de diferite pentru cele doua marci, Skoda inregistrand cel mai mare declin (-67%) fata de 2008, in timp ce Hyundai a pierdut doar 12,2% din cifrele realizate in 2008.

In clasamentul celor mai vandute modele, Hyundai i30 si Kia Cee’d fac in continuare legea, cu 305, respectiv 610 unitati vandute, confirmand rezultatele bune realizate de producatorii coreeni in ultimii ani. Modelele de clasa mica si compacta raman cele mai populare, in conditiile in care cel mai vandut model de clasa medie, Volkswagen Passat, ocupa abia pozitia 19, cu 105 unitati vandute.

SUV-urile reprezinta un segment destul de popular in tara noastra, dupa cum o demonstreaza si prezenta in top 40 a nu mai putin de opt modele. Per total, 725 SUV-uri s-au vandut in septembrie, cele mai populare modele fiind Santa Fe si ix55 ale Hyundai (74, respectiv 67 unitati), urmate de BMW X5 si Volkswagen Tiguan, cu 45, respectiv 43 unitati.

Adaugă un comentariu