Traficul din Drumul Taberei va reveni la normal la finalul anului

Traficul de suprafață din cartierul Drumul Taberei va reveni aproape de condițiile normale până la finalul unii decembrie. Informațiile vin din partea ministrului Transporturilor, Dan Costescu.

“Partea bună este că în momentul acesta se pot continua lucrările (la magistrala 5 de metrou — n. r.) și se lucrează subteran, fără să mai încurcăm foarte mult traficul la suprafață. Traficul la suprafață va fi reluat și el în mare parte la sfârșitul anului — asta este vestea bună—, deci în sfârșit acel cartier va fi deblocat după eliberarea celor șase stații din nouă”, a declarat Dan Costescu.

În plus, Cătălin Homor, directorul de investiții al Metrorex, spune că lucrările la metroul din cartierul Drumul Taberei evoluează într-un ritm bun.

“Programul pe care noi l-am stabilit este că la sfârșitul anului viitor să putem pune în funcțiune acea secțiune de magistrală. Întârzierile sunt de un an și jumătate — un an și șapte luni. Îmi cer scuze pentru disconfortul creat, dar acesta este impactul unui proiect major. Nu putem inventa o tehnologie prin care să nu perturbăm zona. Asta este o tehnologie care se folosește în toată lumea”, a explicat oficialul Metrorex.

Via | Agerpres | Foto