Un test inedit cu noua generație Ford Fiesta ST într-o mină de sare

Performanțele noii generații Ford Fiesta ST sunt demonstrate într-un video filmat într-un loc uimitor: într-una dintre cele mai mari mine de sare din Europa, la 400 de metri sub pământ.

La volanul mașinii se află pilotul WRC Elfyn Evans, iar Fiesta ST alunecă, derapează controlat și execută sărituri spectaculoase în acest loc strict secret. Sunetul motorului EcoBoost de 1.5 litri care dezvoltă 200 CP este amplificat de caracteristicile acustice unice ale minei de sare în momentul în care mașina coboară cu viteză prin tunelul îngust de acces.

“Să pilotezi pe sare e ca și cum ai pilota pe macadam fin. Totuși, suprafața e ceva mai alunecoasă, în special cu anvelope de stradă”, a spus Evans. “M-am așteptat la un mediu claustrofobic, dar de fapt n-a fost așa. A fost un loc excelent în care m-am putut bucura de Fiesta ST”.

Seria Great European Driving Roads (Șosele europene perfecte pentru șofat), realizată de Ford, a pus până acum mașinile din gama Ford Performance – Ford GT, Ford Focus RS și Ford Mustang Convertible – în unele dintre cele mai spectaculoase peisaje de pe continent, de la Cercul Polar de Nord în Norvegia la peisajele însorite din Mallorca. Până acum, toate locurile în care s-a filmat au fost reprezentate de șosele aflate la suprafață.

Adaugă un comentariu