Fiat 500, pilula cu energizant

Dupa cateva zile la volanul lui Fiat 500, nu mai imi ramane decat sa-i felicit pe italieni, care s-au gandit bine cand au decis sa reinvie mitul automobilului mini.

Mie unul, imi este clar ca cine isi cumpara acest automobil este o persoana optimista si deschisa. Spun asta pentru ca noua, aici la Auto Bild, Fiat 500 ne-a mai picat in mana si cu alte ocazii. Insa, de acesta data, micutul ne-a confirmat pe deplin faptul ca poate fi privit ca fiind pilula care iti poate descreti fruntea.

Pe langa faptul ca sub capota avea un propulsor diesel de 1,3 litri Multijet, care dezvolta nu mai mult de 75 CP (145 Nm/1.500 rpm), iar consumul de combustibil era, dupa cum bine v-ati dat seama, mai mult decat multumitor, oamenii de pe strada se uita la tine si parca vor sa ajunga inauntru, dar mai ales, la volan. Si daca tu vrei, acest lucru se poate intampla. Fie la volan, pentru ca este loc, fie pe scaunul din dreapta soferului. Ca este spatiu si acolo. Dar Fiat mai ofera inca doua locuri in spate, cu acces prin rabatarea scaunelor din fata, si care, dupa spatiul pus la dispozitie, se adreseaza cu siguranta copiilor si adolescentilor. Pai da, pentru ca Fiat 500 nu a fost proiectat ca un microbuz, ci ca un automobil care evoca imaginea stramosului sau, dar si ca unul care, aici confirm si eu, trebuie sa iti smulga o privire si un zambet.

Mediul cel mai placut pentru Fiat 500 este orasul, marile metropole, unde nu are probleme legate de parcari, intoarceri, si unde, motorul sau diesel se descurca de minune, chiar daca, uneori, cutia de viteze iti pare ca are rapoarte lungi. Propulsorul Multijet nu este zgomotos pentru ca nu ai nevoie de multe turatii pentru a merge la serviciu, sau pentru a face cateva cumparaturi. Tot in oras, sistemul de suspensie isi face bine treaba. Fara zgomot si fara treceri rigide peste denivelari. Din punctul de vedere al soferului, comenzile pe care le doresti si de care ai nevoie, sunt la dispozitia ta. Pozitia de condus este putin cam inalta insa, pentru ca, din pacate, reglajul pe inaltime al scaunului soferului este disponibil doar optional.

Dincolo de aceste aspecte, Fiat 500 dispune de niste tetiere interesante ca design, care iti atrag atentia prin forma lor, nefiind in mod special practice, ci doar… simpatice si in ton cu linia de design a masinii. Pentru modelul 500, Fiat mai ofera functia Blue&Me (pentru telefonul mobil), locas pentru stick USB si printre multe altele, ca de exemplu, airbag pentru genunchii soferului, si functia City, deja traditionala in oferta Fiat. Aceasta functie este activata prin apasarea unui buton de pe consola si permite manevrarea, in conditii de efort redus, a coloanei de directie.

La final, pentru cei care simt de acum ca au nevoie de pilula pentru zambet, am sa mai mentionez faptul ca Fiat 500 costa 12.885 euro (cu TVA), in versiune de echipare Pop si ca, pentru 357 euro (cu TVA), Fiat va ofera garantie timp de 5 ani sau 500.000 de kilometri.

Adaugă un comentariu

Articole similare