Unele motociclete te cuceresc prin cifre, altele prin tehnologie. Noul model lansat de curand de Honda in Romania, CB 1000 F, m-a făcut să mă gândesc la muzică, la prima motocicletă din vremea studenției, la motocicletele unei alte epoci pe care le admir cu plăcere la întrunirile dedicate și la plăcerea simplă de a merge pe două roți, fără să ai nevoie de un motiv anume pentru a mai lungi drumul cu câțiva kilometri.
Există motociclete pe care le apreciezi după ce le citești fișa tehnică sau afli inovațiile tehnologice și motociclete pe care începi să le înțelegi abia după ce te urci în șa. Honda CB 1000 F face parte din a doua categorie, iar la prima vedere descoperi un naked de cilindree mare, cu proporții clasice și suficientă prezență cât să atragă priviri. Insă, după doar câteva de condus, începi să descoperi că farmecul ei nu stă doar în ceea ce vezi, ci mai ales în ceea ce simți.
Am avut ocazia să o testez imediat dupa lansare, pentru că este unul dintre modelele pe care il așteptam de mult, trebuie să recunosc și, într-un weekend încă însorit de toamnă, într-un amestec de drumuri naționale și trasee prin București am parcurs câteva sute de kilometrii, mult prea puțin pentru cat mi-aș fi dorit. Dar a fost un test suficient de variat cât să-i descopăr personalitatea, să văd cum se descurcă în aglomerație și să înțeleg ce se întâmplă atunci când orașul rămâne în urmă, iar drumul începe să se desfășoare liber în față.
O siluetă care te trimite direct în anii 80
Primul lucru care îți atrage atenția la CB 1000 F este felul în care Honda a reușit să recupereze liniile unei motociclete clasice fără să transforme totul într-un exercițiu de nostalgie. Rezervorul, forma șeii, coadița scurtă si cu linii drepte, farul rotund și grafica inspirată de modelele sportive de la sfârșitul anilor 70 și începutul anilor 80 compun o imagine coerentă, ușor de recunoscut.
Inspirația vine în primul rând de la legendarele Honda CB 750 F și CB 900 F, motociclete care au definit o parte importantă din identitatea sportivă a mărcii. Nu este vorba doar despre o asemănare estetică, ci despre recuperarea unei anumite filosofii: un motor cu patru cilindri în linie, vizibil și prezent în estetica motocicletei, o siluetă clasică și o atitudine retro, fără carenaje care să ascundă mecanica.
Sunt motociclete asociate și cu perioada în care Freddie Spencer concura în campionatul american AMA Superbike, iar această legătură sportivă se regăsește în grafica noului model. Honda nu încearcă să reproducă fidel o motocicletă veche, ci să păstreze suficient din ADN-ul ei încât să trezească o emoție familiară, iar cu mine a reușit din plin pentru că mi-am amintit de prima motocicletă, o Cagiva Blues, de culoare mov.
Pentru mine, acesta este unul dintre marile atuuri ale lui CB 1000 F, emoția, plăcerea condusului, o stare relaxată, in plus, nu încearcă să demonstreze cât de modernă este. Din contră, pare să știe foarte bine că uneori simplitatea formelor poate fi mai expresivă decât orice artificiu de design.
Și aș mai mentiona o trăsătură care devine chiar un avantaj: nu trebuie să fii un pasionat de motociclete clasice ca să-i înțelegi farmecul. E suficient să o privești din lateral, să observi proporțiile și să remarci felul în care rezervorul se continuă vizual spre șa și partea din spate. Totul pare să se lege firesc.
Sunetul care încearcă să păcălească timpul
Dacă aspectul exterior te duce în trecut, evacuarea voluminoasă și sunetul produs încearcă să completeze povestea. Honda a lucrat la caracterul sonor al motorului, inclusiv prin configurația sistemului de evacuare, pentru a oferi un sunet cu personalitate, în acord cu imaginea retro a motocicletei.
Bineințeles că nu avem de-a face cu un motor alimentat prin carburatoare, pentru că CB 1000 F folosește injecție electronică, iar sub rezervor se află un propulsor modern, cu patru cilindri în linie și o capacitate de 998 cm³, care dezvoltă 123,7 CP.
Impresia auditivă contează enorm, la deschiderea accelerației sunetul evacuării încearcă să evoce senzația aceea mecanică, ușor brută, pe care o asociezi cu motocicletele dintr-o altă generație. Nu este vorba despre o reproducere fidelă a sunetului unui motor cu carburatoare, ci despre o interpretare modernă a acelei atmosfere.
Iar aici mi s-a întâmplat ceva interesant.
În timp ce conduceam relaxat, mai ales pe porțiunile în care puteam păstra un ritm constant și lăsam motorul să-și facă simțită prezența, mi-a venit în minte o melodie de la Bad Company – Feel Like Makin Love, care mi-a răsunat apoi in cap tot timpul testului.
Nu știu dacă există o asociere logică între o motocicletă japoneză modernă și rockul anilor 70, cel mai probabil că nu, dar tocmai asta mi se pare interesant la CB 1000 F: reușește să creeze o stare care nu ține de performanțe sau de specificații, ci de felul în care se întâlnesc sunetul, ritmul și senzația de libertate.
Testul a început în București, într-un mediu care nu iartă prea ușor o motocicletă de aproape un 1000 cm3. Traficul, semafoarele, schimbările dese de direcție și spațiile înguste dintre mașini sunt un test bun pentru orice naked de cilindree mare.
Aici am apreciat imediat manevrabilitatea la viteze mici. Deși are o prezență vizuală solidă, CB 1000 F nu se simte greoaie în utilizarea cotidiană. Direcția este intuitivă, motocicleta răspunde firesc la comenzile pilotului si este foarte manevrabila la orice viteză iar deplasarea printre mașini nu se transformă într-un exercițiu permanent de gestionare a masei.
Poziția la ghidon contribuie și ea la această senzație, pentru ca nu te obligă să adopți o postură sportivă exagerată, iar comenzile sunt ușor de controlat. În oraș, aceste detalii fac diferența dintre o motocicletă pe care o suporți până ieși din trafic și una pe care o poți folosi cu plăcere chiar și atunci când drumul nu oferă nimic spectaculos.
Odată ajuns pe drumurile naționale, lucrurile capătă altă dimensiune, chiar daca vorbim despre un naked expus vântului.
Motorul de 998 cm³ are suficientă rezervă de putere și cuplu pentru depășiri și accelerări hotărâte, iar cei 123,7 CP sunt acolo când ai nevoie de ei, dar caracterul motocicletei nu se reduce la felul în care trage atunci când rotești accelerația.
Mai importantă mi s-a părut ușurința cu care poți păstra un ritm constant foarte plăcut. CB 1000 F nu te împinge permanent să mergi tare și nici nu îți transmite că trebuie să demonstrezi ceva la fiecare ieșire din viraj.
Iar când drumul începe să se deschidă, apare un alt lucru pe care l-am apreciat: stabilitatea si confortul din șa. La viteze de deplasare mai mari, motocicleta își păstrează calmul și oferă o senzație de control care te ajută să te concentrezi pe traseu, nu pe corectarea permanentă a direcției.
Este o combinație reușită între agilitatea de care ai nevoie în oraș și siguranța pe care o cauți pe drumurile naționale.
Șaua și suspensia: confortul care prelungește plimbarea
După aproximativ 250 de kilometri am rămas cu o impresie foarte bună despre confortul general. Șaua și suspensia contribuie decisiv la felul în care se simte motocicleta pe parcursul unei zile întregi de mers.
Șaua este suficient de confortabilă, lată si lungă, încât să nu transforme timpul petrecut în șa într-o numărătoare inversă până la următoarea pauză. Poziția de condus este naturală, iar distanțele si pozițiile dintre ghidon, șa și scărițe favorizează o postură relaxată.
Suspensia completează această impresie. Configurația cu furcă inversată Showa SFF-BP în față și amortizor spate cu sistem Pro-Link este una modernă, însă ceea ce contează în utilizarea reală este modul în care motocicleta reușește să rămână confortabilă fără să-și piardă ținuta de drum.
Sigur, un test de weekend nu poate înlocui o călătorie de sute de kilometri într-o singură zi sau un tur de mai multe zile. Dar, după distanța parcursă, CB 1000 F mi-a lăsat impresia unei motociclete cu care aș pleca fără prea multe rezerve la o plimbare mai lungă.
Iar pentru un model care mizează atât de mult pe plăcerea de a conduce, confortul nu este un detaliu secundar, ci, mai degrabă este parte din poveste.
Ce mi-aș fi dorit să fie diferit
Dacă ar fi să aleg un singur element pe care l-aș fi făcut diferit, acesta ar fi, fără îndoială, bordul.
Honda CB 1000 F vine cu un display TFT color de 5 inch, cu funcții și conectivitate modern care din punct de vedere practic, este o soluție firească pentru o motocicletă actuală. Ai informațiile necesare, beneficiezi de funcții moderne și te bucuri de avantajele integrării electronice.
Doar că, din punctul meu de vedere, aici apare o mică neconcordanță în povestea vizuală spusă de motocicletă.
După ce Honda investește atât de mult în recuperarea proporțiilor clasice, în rezervorul inspirat de modelele istorice și în grafica ce amintește de epoca CB 750 F și CB 900 F, un ecran pătrat, specific multor modele moderne, pare puțin prea generic.
Mi-ar fi plăcut să văd două ceasuri rotunde, într-o interpretare contemporană a instrumentelor analogice, ceva în spiritul soluției folosite pe Honda CB 1100 RS, ca să amintim un model mai aproape chronologic de zilele noastre.
Nu spun că tehnologia trebuie abandonată în numele nostalgiei, dimpotrivă, mi-ar plăcea o soluție hibridă, cu cadrane rotunde și afișaje digitale discrete, care să păstreze funcționalitatea actuală fără să compromită identitatea vizuală.
Este, până la urmă, o chestiune de gust. Pentru altcineva, TFT-ul poate fi exact elementul care face motocicleta să pară actuală. Pentru mine, însă, două ceasuri rotunde ar fi închis mai frumos cercul dintre trecut și prezent.
Și tocmai pentru că restul motocicletei reușește atât de bine să evoce o altă epocă, absența lor se observă.
Și ar mai fi ceva de menționat, care vine poate tot din experiențele personale anterioare. Evacuarea, care aduce plus valoare aspectului retro este de evitat a fi atinsă, direct sau prin echipament, pentru că se incinge și arde – frige lăsănd urme. Nu știu care ar putea fi compromisul mecanic prin care să păstrezi farmecul estetic dar sa eviți efectele negative menționate mai sus, dar apreciez enorm ca motorul pe care îl conduc frecvent mă scutește de acest stress.
O motocicletă modernă dar cu feeling retro
După acest weekend aș putea spune că Honda CB 1000 F este mai ușor de apreciat dacă nu o privești prin prisma concurenței din segmentul naked de un litru.
Da, are un motor puternic și beneficiază de electronică modernă și de o platformă tehnică actuală. Dar personalitatea ei vine din felul în care toate acestea sunt puse în slujba unei experiențe care pare mai puțin preocupată de performanță sau de cifre și mai mult de plăcerea de a conduce, de confort. Iar atunci când am coborât din șa, mi-a rămas în minte nu o cifră din fișa tehnică, ci combinația dintre designul retro și sunetul evacuării.
Dupa aceasta experiență pentru mine rămâne o motocicletă care m-a făcut să asociez un drum de toamnă cu o piesă rock din anii 70. Și cred că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poate face o motocicletă: să te determine să-ți amintești nu doar pe unde ai mers, ci și ce ai simțit în timp ce te plimbai.
Text si foto: Luigi Negoi