Opel Astra 1.6 Turbo – Echilibrul perfect

În testul nostru de anduranţă cu Opel Astra, am menţionat potenţialul mai mare de economisire pe care-l oferă cutia de viteze manuală, la vremea respectivă singura care putea fi comandată împreună cu un sistem start&stop.

Între timp însă, inginerii Opel au rezolvat toate şaradele tehnice care împiedicau acest mix şi pot oferi acum sistemul start&stop şi în combinaţie cu transmisia automată.

Pentru a vedea cum funcţionează această configuraţie am avut la dispoziţie motorizarea de vârf a compactei germane – 1,6 litri turbo, 200 CP. Aceasta asigură performanţe efervescente, cu un răspuns prompt la apăsarea pedalei de acceleraţie. Dacă economia de combustibil nu este prioritatea celui de la volan, apăsarea butonului „Sport asigură o „radicalizare a comportamentului motorului şi al cutiei de viteze.

Schimbarea treptelor, altminteri foarte lină şi discretă în mod normal, devine rapidă, favorizând un regim de turaţie ridicat, pentru a putea stoarce toate performanţele din motorul turbo. Acestuia îi lipseşte însă o acustică pe măsură, astfel că toate aceste performanţe se petrec într-o linişte care poate lăsa loc la interpretări.

În ceea ce priveşte sistemul start&¬stop, nu putem să nu remarcăm rafinamentul implementării Opel. Oprirea motorului este aproape insesizabilă, în timp ce pornirea se face rapid, cu un nivel minim de vibraţii, ceea ce-l face unul dintre cele mai neintruzive dintre cele testate de noi. Avantajul sistemului start&stop în traficul aglomerat din Bucureşti: chiar şi jumătate de litru de benzină în anumite situaţii. Poate părea puţin, dar, în timp, asta se adună, iar aici vorbim nu doar de avantajul financiar, ci şi de beneficiile aduse de diminuarea poluării.

Pentru că această motorizare este disponibilă doar pe echipările de vârf Innovation şi Dynamic, cel de la volan se va bucura de pachetul de sisteme de asistenţă oferit standard, care include asistent de bandă şi sistem de frânare autonom pentru oraş.

taguri
    Dragos says:

    As fi vrut sa oferiti mai multe detalii despre comportamentul rutier al acestei combinatii de motor-cutie.
    Consumul cum a fost in oras, dar afara?

Adaugă un comentariu