Seat Ibiza vs Mazda2 vs Renault Clio vs Opel Corsa – Corrida poate incepe

Seat Ibiza infrunta concurenta si ramane o tema fierbinte: Este oare concurenta invechita?

Era o vreme cand Ibiza era la moda. Atat ca destinatie de vacanta, cat si ca automobil. Acum ne luam vacante „all inclusive“ la Mallorca si avem sanse mari ca masina de la rent-a-car sa fie un Seat. Dar ca un client sa ceara neaparat un Seat Ibiza este un lucru rar.

Modelul produs de subsidiara spaniola a VW, care in trecut s-a bucurat de succes, a avut vanzari slabe, in final concurenta dovedindu-se mai competitiva. Cu cea de-a patra generatie a modelului, lucrurile ar trebui sa stea mult mai bine. Rod al creativitatii noului designer-sef de la Seat – Luc Donckerwolke, noul Ibiza denota curaj, sarm si linii agresive.

Noul Seat Ibiza are o sarcina dificila, Seat planuind o revenire in forta pe piata cu acest model. Pentru a reusi insa, noul model trebuie sa faca fata unei concurente deja consacrate precum Mazda2, Opel Corsa si Renault Clio.

Caroserie: Ibiza este cea mai lunga
Cu o lungime de 4,05 metri, modelul Seat isi intrece concurentele, fara insa a folosi acest avantaj. Dimpotriva, pe bancheta din spate, pasagerii adulti sunt incomodati de spatiul limitat.

 Dimensiuni Seat Ibiza (mm)

In plus, montantii spate lati restrictioneaza vizibilitatea intr-o masura mai mare decat in cazul concurentilor sai. Cei care stau pe locurile din fata se vor bucura de suficient spatiu in toate directiile. Soferul are multiple posibilitati de reglare a volanului, in timp ce scaunul ofera o pozitie perfecta, cu un capitonaj de calitate si o buna sustinere laterala. Asemanatoare in ceea ce priveste ergonomia sunt si fotoliile din fata de la Corsa, care sunt apropiate de cele de la Seat si in ceea ce priveste finisarea. Fata de spaniola insa, Corsa ofera reglaj pe mai multe directii.

Dimensiuni Mazda2 (mm)

Uimitor, acest lucru este valabil si in cazul modelului mai scurt Mazda2, insa aceasta pierde din cauza faptului ca perna scaunului si spatarul sunt de dimensiuni mai reduse. In ceea ce priveste pozitia la volan insa, nu ai prea multe de reprosat, desi volanul se ajusteaza doar pe inaltime, iar inclinarea spatarelor se regleaza printr-o maneta. Discutabile la modelul japonez sunt stergatoarele clasice, care nu sterg foarte bine parbrizul. Pe timp de ploaie, stergatoarele moderne ale celor trei concurente, cu lama tip „aero“ ii sunt net superioare.

Dimensiuni Opel Corsa (mm)

La capitolul „critica“ se mai adauga si zgomotul mare la rulare ce vine dinspre roti, caci modelul Mazda2 nu are contraaripi izolate fonic. Ne pare rau pentru Renault Clio, altfel inteligent configurat, al carui interior este neplacut de sobru. In schimb, modelul francez ofera cea mai buna vizibilitate si locuri in spate rezonabil de comode. In fata, pozitia de conducere este inalta, dar in spatele volanului stau bine oameni de aproape toate staturile, chiar daca acestuia ii lipseste reglajul pe adancime. Neplacute sunt si scaunele fata, care se regleaza greu si care ofera un slab suport lateral.

Dimensiuni Renault Clio (mm)

Motor si tren rulare: Seat este sportiv
Motoarele cvartetului nostru nu sunt neaparat cea mai potrivita alegere pentru un temperament vulcanic. Cu toate acestea, placerea condusului nu este exclusa din start.

Motor Seat Ibiza 1.4

Dintre toate, Mazda2 este cea mai sprintena, caroseria usoara, si cutia de viteze precisa si inspirat etajata, ajutand-o sa atinga cel mai rapid 100 de km/h. Aproape la fel de placut la condus este si Clio, cu zgomotosul motor de 1,2 litri, caruia ii place sa ruleze la turatii mari. In ciuda performantelor mai slabe, acesta pare mai sprinten decat cel de pe Corsa. Motorul de pe modelul Opel, in ciuda celor 90 CP, are de tras o caroserie mai grea, din acest motiv necesitand schimbarea frecventa a treptelor cutiei de viteze.
 

La Seat, lucrurile stau ceva mai bine, chiar daca nici spaniolul nu are multe in comun cu sportivitatea. Motorul de 1,4 litri, de provenienta VW, trage bine la turatii joase si medii, dar turatiile mari nu sunt punctul lui forte. Din acest motiv, Seat se exprima cel mai bine prin trenul sau de rulare: ferm, cu tinuta de drum sigura, directia precisa si cele mai bune frane din test (38,2 metri), garanteaza o placere maxima la viraje, fara batai de cap. Nici la capitolul confort nu sta rau, doar in situatii extreme te deranjeaza ceva. O masina care vireaza si mai placut este Mazda, al carei sistem de control al stabilitatii iti lasa uneori prea multa libertate pana intervine sa alinieze spatele masinii.

Motor Mazda2 1.3

 

Motor Opel Corsa 1.4

Modelul japonez pierde insa puncte din cauza directiei sensibile la denivelari, dar si din cauza franelor slabe (40,4 metri la cald). Clio pune accent pe confort si, desi se inscrie agil in viraje, nu isi deranjeaza ocupantii. Directia acestuia insa nu ofera prea mult feedback. Cu aceasta problema trebuie sa se obisnuiasca si proprietarii de Corsa, care, in afara de aceasta problema, este foarte confortabila chiar si pe denivelari. Se conduce rapid, dar nu este foarte amuzanta, din cauza suspensiei foarte moi. In curbele succesive si la schimbarea rapida a directiei, balansul pronuntat al caroseriei iti confera un sentiment de nesiguranta.

Motor Renault Clio 1.2

Costuri: Clio se intretine ieftin
Banii sunt intotdeauna o tema fierbinte, cu atat mai mult in aceasta perioada si mai ales in aceasta zona de pret. Renault Clio 1.2 16 V Dynamique are un pret de pornire de 10.042 euro, in timp ce Ibiza cu motorul de 1,4 litri in echiparea Reference este cu 1.121 euro mai scump.

In timp ce la modelul spaniol trebuie sa platesti 183 euro pentru airbag-uri cortina (ca parte a unui pachet), la Clio toate airbag-urile sunt oferite standard. In plus, Clio ofera standard computer de bord, accesoriu care nu este disponibil pe Ibiza. In schimb, aceasta versiune de Clio nu dispune de ESP, nici macar ca dotare suplimentara. Mazda2 are cel mai ridicat pret de baza, dar versiunea TE Plus are o lista impresionanta de dotari standard, care la celelalte modele costa bani grei. In afara de vopseaua metalizata, nu prea mai ai ce comanda in plus. In cazul lui Opel Corsa, airbag-urile laterale si cele cortina fac parte din pachetul „5*NCAP“, care costa 672 euro, in timp ce pentru ESP trebuie sa platesti peste 400 euro.

In ceea ce priveste costurile de exploatare, Clio se detaseaza clar dintre cei patru concurenti.
 

Adaugă un comentariu