(P) Respirați ușor cu programul pentru filtrul de habitaclu Denso

Aerul pe care îl respirăm, atât în interiorul cât și în afara mașinilor noastre, se poate contamina. Există multe surse ale acestei poluări, plecând de la mașinile pe care le conducem până la industrie, tutun și alți combustibili folosiți în gospodării. Conform Organizației Mondiale a Sănătății.

• Numai în Regiunea Europeană a OMS, expunerea la pulberile în suspensie (PM) scade durata de viață a oricărei persoane cu o medie de aproape un an, în mare parte datorită riscului crescut de afecțiuni cardiovasculare și respiratorii și cancer pulmonar.

• Aproximativ 40 de milioane de persoane din cele mai mari 115 orașe din Uniunea Europeană (UE) sunt expuse la aer care depășește valorile de referință pentru calitatea aerului stabilite de OMS pentru cel puțin o substanță poluantă. Copiii care trăiesc în apropierea șoselelor cu trafic de mare tonaj au un risc de două ori mai mare de probleme respiratorii decât cei care locuiesc în apropierea unor străzi mai puțin congestionate.

• Poluarea aerului de interior datorită agenților biologici datorită umezelii și mucegaiului crește riscul de afecțiuni respiratorii la copii și adulți cu 50%.

Cifre ca acestea demonstrează în mod clar că avem cu toții o responsabilitate de a comunica mesajul important pentru înlocuirea filtrului de habitaclu, spre folosul tuturor. Nimeni nu știe mai bine decât DENSO, cel mai mare producător din lume de sisteme de încălzire, ventilație și aer condiționat de calitate OE pentru domeniul auto.

Jan Splinter, Manager de produse la DENSO Europa Departamentul de Afaceri B.V. pentru Piața After Market, oferă răspunsuri la majoritatea întrebărilor referitoare la filtrul de habitaclu.

De ce trebuie să înlocuim filtrele de habitaclu?

Filtrele de habitaclu murdare sau îmbâcsite reduc calitatea aerului din interiorul vehiculului. Pot adăposti mucegai și bacterii, pot provoca alergii și disconfort. Lipsa aerului proaspăt din habitaclu poate afecta pasagerii și mașina și poate mări riscul de accidente.

Care este scopul filtrului de habitaclu?

Filtrul de habitaclu este un mediu de filtrare care este atașat admisiei de aer din exterior a sistemului de ventilație a vehiculului. Acesta ajută la îmbunătățirea calității aerului și filtrează poluarea din aerul care circulă în interiorul vehiculului.
Există două tipuri diferite de tehnologie pentru filtrele de habitaclu:
1. Filtre de particule:
Filtrele de particule prind și rețin substanțe poluante fine precum praful, bacteriile, polenul și funinginea, împiedicându-le să intre în habitaclul mașinii.
2. Filtre de carbon:
Filtrele de carbon oferă aceleași beneficii ca și filtrele de particule dar au în plus avantajul de a împiedica mirosurile și gazele dăunătoare precum gazele de eșapament, fumul de țigară, și vaporii de combustibili să intre în habitaclu. Aceasta se realizează prin adăugarea un strat de cărbune activ la mediul filtrant, creând un proces de 'absorbție' eficient.

De ce este important un filtru de habitaclu funcțional?

Pe măsură ce se acumulează praful și impuritățile, un filtru de habitaclu înfundat este din ce în ce mai puțin eficient. Dezaburirea geamurilor va fi și mai dificilă deoarece în aer se vor afla mai multe particule și fluxul de aer este redus în ieșirile ventilatorului ceea ce forțează și mai mult sistemul de încălzire, ventilație și aer condiționat și limitează funcționarea acestuia.

Cât aer trece printr-un filtru de habitaclu în timpul șofatului mediu dintr-un an?

Conducând o distanță medie de 15.000 km, la o viteză de 60 km/h, va rezulta o cifră totală de 250 de ore de funcționare totală. Cu un flux mediu de 300 m3/h aceasta înseamnă 75.000 m3. Volumele medii de aer din casa unei familii sunt de 180-400 m3. Dacă luăm 250 ca medie, mașina dumneavoastră trebuie să reîmprospăteze întreaga casă de 300 de ori într-un an. Închipuiți-vă cât praf se acumulează în casa dumneavoastră într-un an!

Care sunt cele mai mici dimensiuni de particule filtrate de un filtru de habitaclu de la DENSO?

De obicei, un fir de păr al unui om se încadrează în intervalul 40-120 μm (microni). Filtrele DENSO pot filtra particule care sunt de 1000 de ori mai mici decât atât! Poate un filtru de habitaclu să împiedice frunzele & mizeria să intre în sistemul de aer condiționat sau în motor?  Filtrele de habitaclu de la DENSO lucrează pentru a ține particulele mici departe de habitaclul dumneavoastră și de canalele de ventilație, astfel încât frunzele și mizeria nu reprezintă o problemă.

Ce trebuie să știe automobiliștii

DENSO își încurajează clienții de pe piața aftermarket să le spună automobiliștilor despre importanța înlocuirii regulate a filtrului. Pentru a realiza o filtrare optimă, o eficiență a igienei și a sistemului de încălzire, ventilație și aer condiționat, fiecare filtru de habitaclu trebuie înlocuit cel puțin o dată pe an, la fiecare 20.000 de km sau după cum se specifică de către producătorul vehiculului – oricare are întâietate.
• Înlocuirea regulată a filtrului de habitaclu poate ajuta la reducerea riscului de daune în ceea ce privește sistemul de încălzire, ventilație și aer condiționat al mașinii.
• Fără un filtru de habitaclu, aerul din interiorul habitaclului poate fi de până la opt ori mai murdar decât aerul de afară
• În medie, înlocuirea unui filtru de habitaclu DENSO durează mai puțin de 15 minute.
După cum știm cu toții, filtrele de habitaclu pot arăta și părea asemănătoare, dar realitatea a ceea ce se află în interior este foarte diferită și adesea calitatea variază. Spre deosebire de filtrele de habitaclu de la DENSO, unele filtre pot compromite și sistemul de încălzire, ventilație și aer condiționat al mașinii prin creșterea scăderii de presiune, care poate avea ca efect daune costisitoare. Programul Aftermarket pentru filtrele de habitaclu înseamnă că există o potrivire cu fiecare referință de filtru de aer de habitaclu original pentru fiecare marcă. Fiecare filtru este fabricat urmând aceleași specificații OE pe care DENSO le pune la dispoziție producătorilor de autovehicule.

Programul de filtre de habitaclu al DENSO
Calitatea OE oferită de DENSO prin programul de Filtre de habitaclu pentru toate mărcile include atât filtrele de particule, cât și cele combinate. Există peste 300 de coduri și peste 1200 de aplicații ce acoperă 80% din parcul auto european. Materialul din pâslă din filtrele de habitaclu de la DENSO conține până la cinci straturi individuale, care reține aproape 100% din substanțele poluante dăunătoare și particulele de praf.

Adaugă un comentariu