Introducere in lumea motoarelor – Puterea si cuplul motor

Redactia Auto Bild a avut o discutie aprinsa cu privire la motoare. Unii dintre noi spun ca prefera unitatile diesel, in timp ce altii sunt de parere ca motoarele Otto sunt mai bune.

Ei bine, discutia s-ar putea intinde pe multe ore, insa noi am decis sa punem capat acesteia si sa realizam o serie de articole care sa elucideze atuurile fiecarui tip de motor in parte.

Si pentru inceput am hotarat ca este bine sa vorbim despre putere si cuplul motor. Nu de multe ori am auzit cum oamenii din jur si mai ales “specialistii” de la coltul blocului discutau aprig despre importanta puterii sau a cuplului motor.

Vom incepe prin prezentarea cuplului motor, intrucat puterea oferita de un propulsor cu combustie interna depinde de prima valoare amintita mai sus.

 

Cuplul motor

Cuplul sau momentul este o marimea fizica obtinuta prin inmultirea unei forte care actioneaza asupra unui obiect si lungimea bratului acelei forte. Pentru ca lucrurile sa fie si mai clare va vom da un exemplu simplu.

Sa presupunem ca vrem sa strangem piulita unui surub cu ajutorul unei chei. Daca pe cheie vom apasa cu o forta de 10 N, iar lungimea cheii (bratul fortei) este de 10 cm atunci vom obtine un cuplu de strangere de 1 Nm.

Cuplul [Nm] = Forta [N] * Bratul fortei [m]

In urma acestei formule observam doua metode prin care putem mari cuplul de strangere. Fie marim forta de apasare, fie bratul fortei, in cazul nostru lungimea cheii.

In cazul motoarelor, cuplul este dat de forta care apasa asupra pistoanelor si de lungimea bratului maneton.

De aici ajungem la diferentele mari de cuplu motor dintre agretele pe benzina si cele diesel, intrucat presiunea medie din cilindrii unui propulsor diesel este considerabil mai mare, rezultand astfel o forta de apasare mai mare.

 

Puterea

Putere este o marime fizica obtinuta ca raport intre lucrul mecanic efectuat si  perioada de timp aferenta. De asemenea, puterea poate fi obtinuta ca produs intre cuplu si viteza unghiulara si are ca unitate de masura in Sistemul International Watt-ul.

Puterea [W] = Cuplul [Nm] * Viteza unghiulara [rad/sec]

In industria auto, puterea este masurata in CP, raportul fiind urmatorul: 1kW = 1,36 CP.

Asa cum se observa si din formula de mai sus, cuplul motor este parte componenta a puterii, ceea ce inseamna ca o comparatie directa intre cele doua marimi nu este corecta.

 

Concluzie:

Cuplul motor este acea forta care te ajuta sa parcurgi o rampa, iar puterea este forta care te ajuta sa traversezi acea rampa mai repede.

Adaugă un comentariu