Un Volkswagen Beetle a rulat pe sarea de la Boneville cu 320 km/h

Celebrul Volkswagen Beelte nu a fost considerat niciodată ca fiind un model care să emane sportivitate. Totuși, există și oameni care vor să ne demonstreze că noi greșim.

Tunerul THR Manufacturing împreună cu Volkswagen au pus umăr lângă umăr și au modificat un Beetle pentru a face față lacului sărat de la Boneville. Sub capotă, motorul de 2,0 litri benzină a fost modificat pentru a dezvolta 600 CP și 677 Nm.

cel-mai-rapid-volkswagen-beetle-3

Detalii despre accelerație nu au fost oferite, însă știm că viteza maximă cu care acest Beetle a alergat pe sarea din Boneville a fost de 320 km/h. În aceste condiții, exemplarul dezvoltat cu ajutorul celor de la THR Manufacturing devine cel mai rapid Beetle din lume.

În afara modificărilor aduse motorului, mașina a primit o suspensie ceva mai fermă, un roll cage, scaune sport, anvelope și jante special concepute pentru a rula la Boneville și nu în ultimul rând, două parașute gândite să ajute în momentul frânării.