Efectul Volkswagen: tot mai mulți constructori abandonează motoarele diesel

Volkswagen nu va mai oferi motorizări diesel pentru modelele sale comercializate în Statele Unite. Anunțul a fost făcut de șeful brandului Volkswagen, Herbert Diess.

Anunțul pune capăt speculațiilor că Volkswagen ar putea reintroduce motorizări diesel pe piața americană după liniștirea apelor în scandalul emisiilor. În septembrie, la Salonul auto de la Paris, Diess a transmis presei că nu este încă pregătit să abandoneze tehnologia diesel, chiar dacă a fost sceptic că motorizările diesel vor mai avea în viitor un impact major pe piață.

Daimler are în față aceeași dilemă, urmând să ia în curând o decizie în privința motorizărilor diesel, pentru început doar pe piața americană. Germanii desfășoară în prezent un studiu pe piață pentru a putea evalua corect care este cererea de motorizări diesel și dacă în condițiile actuale mai este rentabilă dezvoltarea de noi motorizări cu aprindere prin compresie.

O decizie în acest sens ar putea fi luată încă din primul trimestru al anului viitor. Costurile din ce în ce mai mari de dezvoltare, dar și eforturile mari pentru certificarea noilor modele pe piața americană ar putea însemna începutul sfârșitului pentru diesel.

În aceste condiții, tot mai mulți producători auto preferă să-și redirecționeze eforturile și investițiile către modelele electrice, care vor lua un avânt puternic în viitorul foarte apropiat. Tot Volkswagen este cel mai bun exemplu și aici: Herbert Diess a declarat că va accelera eforturile de dezvoltare pe piața americană, urmând să înceapă producția de modele electrice în Statele Unite, începând din 2021. Volkswagen are planuri ambițioase, dorind să producă 1 milion de modele electrice anual până în 2025.

Adaugă un comentariu