Un cuplu din Rusia cere despăgubiri de 1,35 milioane de euro după ce un Porsche Panamera a ars cu tot cu garaj

Un Porsche Panamera a fost cuprins de flăcări într-un garaj atașat unei clădiri din Rusia, iar proprietarii acestuia au anunțat că intenționează să intenteze un proces producătorului german.

Proprietarii mașinii și al imobilului afectat de incendiu, Roman şi Svetlana Martynenko, au declarat că s-au trezit din somn după ce au simțit un miros de fum, iar când au ajuns în garaj, totul era cuprins de flăcări.

Porsche-Fire-7

„Am încercat să intru în garaj, însă ușa era blocată.’ a declarat acesta pentru Life News. „Am reușit să o sparg și am văzut mașina arzând. De sub capotă se puteau vedea flăcări uriașe. În apropierea acesteia se găseau un rezervor de gaze – dacă acesta ar fi explodat, nimic nu ar mai rămas în picioare’.

După o tentativă nereușită de a stinge flăcările, cuplul păgubit a sunat la pompieri, care au reușit să lichideze incendiul, dar nu înainte ca acesta să distrugă mașina și o parte din clădire.

Porsche-Fire-4

În urma cercetărilor efectuate de un expert independent angajat de cei doi, se pare că incendiul a pornit de la un scurtcircuit produs în compartimentul motor al Panamerei.

Roman Martynenko, care este un client fidel al producătorului german de mașini sport, a comunicat rezultatele anchetei către acesta, solicitând o despăgubire. Însă reprezentanții companiei au ignorat această cerere, declarând că nu există nicio recunoaștere oficială a acestei probleme în cazul modelului Panamera și adăugând și că experților oficiali Porsche nu le-a fost permis accesul pentru a analiza cazul.

Cu toate acestea, cuplul Martynenko cere despăgubiri de aproape 100 de milioane de ruble, adică echivalentul a 1,35 milioane de euro. Rămâne de văzut care va fi deznodământul acestui proces.

Sursa|carscoops