Volkswagen Passat GTE: Curentul schimbării

Volkswagen Passat GTE dispune nu numai de un sistem de propulsie puternic, ci și de o tehnologie hibridă performantă, care îi permite rularea exclusiv electrică.

Volkswagen pare că și-a conturat foarte bine strategia pentru viitor și are în plan să facă uitat cât mai repede cuvântul Dieselgate. Cum poate face asta? Prin schimbarea radicală a gamei sale și introducerea unor modele prietenoase cu mediul. Passat GTE, ultimul venit în familia modelelor cu propulsie de tip plug-in hybrid, este cel mai curat și cel mai eficient model din gama noului Passat. Pachetul tehnologic regăsit sub caroseria de limuzină este impresionant, iar asta face ca așteptările să fie ridicate. Așadar, cum este Passat GTE în utilizarea zilnică?

În primul rând trebuie știut că sistemul plug-in hibrid permite rularea într-un mod exclusiv electric până la viteze de 130 km/h, pentru o distanță de maximum 50 de km, datorită unor acumulatori de 9,9 kWh. Aceasta este versiunea oficială, deoarece în trafic real distanța este undeva în jurul valorii de 30-35 km, oricum foarte bună, ținând cont că am utilizat sistemul de AC și am avut parte de trafic dificil.

VW Passat GTE

În modul hibrid, Passat GTE funcționează într-un mod inteligent care utilizează atât motorul electric de 116 CP, cât și motorul termic 1.4 TSI, care dezvoltă 156 CP. Astfel, este atins un echilibru între performanțe și consum, valorile obținute într-un oraș aglomerat fiind de circa 8-9 l/100 km, pe care le considerăm bune pentru o limuzină de clasă medie ce dispune de o putere maximă totală de 218 CP. Alături de modurile complet electric și hibrid, Passat GTE permite încărcarea acumulatorilor din mers, însă această funcție aduce un consum destul de mare de combustibil, fiind utilă celor care au nevoie de propulsie electrică pentru zonele cu acces limitat. În plus, există modul GTE, în care ambele motoare funcționează în tandem pentru a genera performanțe maxime, iar direcția, cutia de viteze și trenul de rulare adaptiv DCC (opțional pentru 1.052 de euro) sunt ajustate pentru mai multă incisivitate. În acest mod, Passat GTE poate accelera de la 0 la 100 km/h în doar 7,8 secunde și impresionează prin vivacitatea de care dă dovadă.

VW Passat GTE: Sistem de propulsie extrem de rafinat

Deși se află la prima generație, Passat GTE rulează surprinzător de rafinat, cu o trecere aproape imperceptibilă de la rularea electrică la cea hibridă, cu o cutie DSG cu 6 trepte care a făcut progrese față de versiunea pe care am testat-o la Golf GTE. Dacă în cazul compactei existau ușoare smucituri la viteze reduse prin trafic, la Passat se pare că Volkswagen a reușit să rezolve toate micile imperfecțiuni. Trebuie știut că transmisia DSG dispune de două ambreiaje pentru schimbarea treptelor și încă unul care poate decupla cutia de motorul termic, în momentul deplasării electrice, dar și de un mod special care recuperează într-un grad ridicat energia cinetică. O dată activat, acesta aproape că face inutilă pedala de frână, decelerarea fiind puternică în momentul ridicării piciorului de pe pedala de accelerație.

VW Passat GTE

Chiar dacă un Passat normal punctează excelent la capitolul confort oferit de trenul de rulare, trebuie menționat că, din cauza greutății suplimentare de 280 kg a sistemului hibrid, GTE este mai rigid și face ca denivelările scurte să fie resimțite mai direct de către pasageri. În plus, chiar dacă accelerațiile în linie dreaptă sunt rapide, comportamentul pe drumurile virajate este ușor afectat de greutatea suplimentară.

La o analiză atentă, este clar că Passat GTE se adresează celor care caută mult rafinament din partea sistemului de propulsie, accelerații rapide, dar și atributele care se pot alătura unui model extrem de economic. Dacă rulezi zilnic prin oraș și ai posibilitatea de a încărca mașina de la priză, GTE va rula cu cheltuieli minime, iar în momentul în care pleci în concediu, ai parte de tot confortul, fără limitări de autonomie.

VW Passat GTE: Date tehnice

Motor: L4, turbo, benzină + electric • Cilindree 1395 cmc • Putere maximă 156 CP/5000-6000 rpm + electric 116 CP • Cuplu maxim 250 Nm/1500-3500 rpm • Putere totală sistem 218 CP/400 Nm • Transmisie: față, cutie cu dublu ambreiaj și 6 trepte • Dimensiuni: L/l/h 4767/1832/1441 mm • Ampatament 2786 mm • Portbagaj 402-968 litri • Performanțe: 0-100 km/h 7,4 sec • Viteza maximă 225 km/h • Consum mediu 1,7 l/100 km • Emisii CO2 37 g/km • Preț: de la 38.124 de euro cu TVA.

Verdict
Cu o tehnologie convingătoare, GTE impresionează prin modul rafinat în care rulează, dar și prin accelerațiile rapide propuse atât în modul hibrid, cât și în cel electric. Totuși, este mai puțin confortabil și are un portbagaj mai mic decât un Passat normal.

 

Adaugă un comentariu