Kristin Nicole Begue, o șoferiță de 25 de ani din State, a fost depistată de poliție în urma unui incident pe care nimeni nu l-a văzut venind.
Citește și:
Cinci greșeli frecvente pe care le fac șoferii cu sistemul de aer condiționat
Probabil că dacă nu ar exista dovezi oficiale ale acestui incident, lumea l-ar considera ca fiind doar o glumă simpatică. Însă povestea este confirmată chiar de către Poliția din Newberg-Dundee, Oregon.
În dimineața zilei de 5 iulie, polițiștii au primit o solicitare de urmărire a unui suspect care tocmai furase o Toyota Land Cruiser. Organele de ordine l-au surprins prin oraș și au început urmărirea sa. În încercarea de a scăpa de poliție, suspectul — un tânăr de 27 de ani pe nume Randy Lee Cooper — a riscat suficient de mult încât să înfigă mașina într-0 alta, un Buick Regal.
După ce au reținut tânărul, polițiștii au verificat Buick-ul și au aflat că și acesta fusese declarat furat, cu trei săptămâni în urmă. În momentul producerii accidentului, acesta era condus de Kristin Nicole Begue, o tânără de 25 de ani aflată în stare de ebrietate.
Singura parte bună din asta este că Kristin o să rămână — după ce își ispășește pedeapsa — cu o incredibilă poveste la beție. Cine știe, poate că după atâta ghinion o să i se întoarcă și norocul, așa cum au pățit cei doi botoșăneni care au scăpat de dosar penal.
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2020/07/Cea-mai-ghinionista-infractoare-de-pe-soselele-americane.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2020/10/urmarire-politie-alimentare-pompa-funny.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2021/06/Acura-Integra-Type-R-13-e1624525496401.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2019/08/trotineta-electrica-polueaza.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/09/Auto-bild_cum_alegi_o_main_care_s_mbine_confortul_cu_sigurana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/01/Mazda-CX-3-SH-005.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/01/Opel-Astra-Combi-SH-002.jpg)