Adi Teslovan a alergat și la Raliul Maramureșului, o etapă care a reapărut în calendarul CNR după o absență îndelungată. Echipajul susținut de Borsec s-a întors acasă cu locul 2 la clasa RC2N. Iată ce a avut de spus pilotul în urma competiției derulate în acest weekend:
„Etapa de la Baia Mare revenită în calendarul Campionatului Național de Raliuri după 14 ani și desfășurată într-un format diferit, cu probele speciale sâmbătă și duminică, a avut o încărcătură emoțională mai mare pentru noi având în vedere că ultima participare a echipajului nostru aici a fost în 2003. O etapă cu probe superbe, într-o zonă care îmi place în mod special, dar, pe de altă parte, o etapă foarte dificilă, alegerea corectă a anvelopelor fiind crucială. Dacă ziua de sâmbătă am încheiat-o în poziția de lider al clasei după parcurgerea a 6 probe speciale, duminică, în schimb, am fost total neinspirați în alegerea anvelopelor și, mai mult, o greșeală pe ultima probă, un tête-à-queue’, care putea să se termine urât, ne-au anulat complet șansele pentru un locul 1. Apa minerală Borsec a fost partenerul nostru pe parcursul acestui weekend și ne-a dat energia necesară parcurgerii celei mai lungi etape din Campionatul Național de Raliuri al României. Mulțumim partenerilor: UniCredit Leasing, Borsec, Generali, Cipi, Hofigal, Defi, Mobil1 prin Star Lubricants, Interflon, Set-Prod Com.”, a declarat Adi.

Credit foto: Szabo Attila, Flavius Croitoru, Mihai Stetcu
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2021/05/4H9A9514-scaled.jpg)





:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2024/09/AdiTeslovan_0014.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2024/08/AdiTeslovan_0001.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2024/07/Cristiana-Oprea-Alexia-Parteni-ERC-Rally-Hungary-2024-Opel-Corsa-36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/09/Auto-bild_cum_alegi_o_main_care_s_mbine_confortul_cu_sigurana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/01/Mazda-CX-3-SH-005.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/01/Opel-Astra-Combi-SH-002.jpg)