Prezetând pe 24 septembrie Renault 8 Gordini Concept, francezii au menționat explicit că doreau să atingă coarda emoțională a publicului. Acum – atenție! – referirea implicită merge către un public pentru care automobilul înseamnă mai mult decât un mijloc de transport și care are o sensibilitate aspirațională pentru performanțe. Dar, chiar și pentru toți ceilalți, Renault 8 Gordini Concept reprezintă un viitor dezirabil în cadrul tendinței către electromobilitate.
De altfel, Alexndre Malval (VP Design Renault) a declarat: „Cu Renault 8 Gordini Concept, am vrut să stârnim emoție, inspirându-ne atât din patrimoniul nostru, cât și din modernitate, aducând împreună modelele emblematice de ieri cu cele ale viitorului. Acest exercițiu de stil își propune să reinventeze Renault 8 Gordini pentru zilele noastre. Scopul acestui coupé este să inspire emoție și să capteze imaginația tuturor pasionaților de automobile. Și când vorbesc despre emoție, nu mă refer la nostalgie, ci la pasiunea reală pentru mașini.'
Lansat în 1964, Renault 8 Gordini avea un motor de 95 CP amplasat în consola din spate și tracțiune pe roțile posterioare. Pe de-o parte, oferind un potențial competițional considerabil, pe de alta necesitând abilități avansate de pilotaj, Renault 8 Gordini a fost mașină performantă, dar solicitantă. Renault 8 Gordini („la Gorde”) a fost un ” voiture-école /mașină de antrenament” superbă pentru o generație de piloți, inclusiv pentru celebrul Jean Ragnotti. Prin integrarea numelui Gordini unei versiuni sportive a unui model de serie, Renault a făcut performanța accesibilă cu un deceniu înainte ca fenomenul GTI să ia avânt. Linia albă dublă a devenit emblematică.
Baza tehnică a seriei Renault 8 este binecunoscută românilor sub forma Daciei 1100. Chiar și în varianta standard, automobilul a fost apreciat pentru caratcterul constructiv lightweight, suspensia cu patru roți independente și sistemul de frânare cu discuri la toate roțile. În Franța, Amédée Gordini a preparat o motorizare mai puternică decât cea de serie, care permitea mașinii să-și etaleze aptitudinile sportive. Și în România, a fost asamblată în serie limitată o versiune cu tușă sportivă, numită Dacia 1100 S.
Componentele esențiale din platforma tehnică a lui Renault 8 Gordini au fost fost preluate și de către Jean Redele, cel care a materializat coupe-urile sportive Alpine (caroserie din fibră de sticlă armată, structură tubulară, caracter lightweight extrem).
Așadar, prin Renault 8 Gordini Concept reactivează un filon generos al istoriei Renault și al trecutului din motorsport. Conceptul are o lungime de 4,12 m, o lățime de 1,88 m și o înălțime de 1,27 m, cu proporții deosebit de compacte și dinamice. Echipat cu jante de 19 inchi în față și 20 inchi în spate, stă perfect pe drum, la fel ca mașinile de raliu de astăzi. Acest coupé în două uși este mult mai dinamic decât modelul original în patru uși, cu aspect mai agresiv, accentuat de designul în formă de V și de cele șase faruri. Avem aici de-a face cu un prototip funcțional, vehiculul fiind propulsat de un motor electric de 270 CP.
Renault 8 Gordini Concept face parte din trendul „café racer”, popular în prezent în lumea motocicletelor personalizate. Ideea are la bază modernizarea motocicletelor vintage prin eliminarea caracteristicilor neesențiale și maximizarea frumuseții brute a materialelor și a pieselor mecanice. Aceasta a fost abordarea adoptată și pentru designul Renault 5 Turbo 3E. Menționând acest din urmă model, devine lesne de observat că o versiune comercializabilă a lui Renault 8 Gordini Concept ar fi cât se poate de plauzibilă, fiind – de altfel – deja parțial definită din punct de vedere tehnic.
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2026/09/Penault-8-Gordini-Concept_6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/11/cuplu-elegant-cumpara-masina-noua-21753.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/09/Auto-bild_cum_alegi_o_main_care_s_mbine_confortul_cu_sigurana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/01/Mazda-CX-3-SH-005.jpg)