(P) O locuință este mai sigură cu echipamente electrice de calitate!

Investim foarte mult timp, efort, bani și dedicare în obținerea unei locuințe care să fie pe placul nostru. Nu este o sarcină deloc ușoară dar de care trebuie să ne ocupăm astfel încât să obținem nivelul de confort dorit pentru noi și pentru cei dragi precum și un loc în care să ne simțim cu toții bine și să ne desfășuram toate activitățile dorite.

O parte foarte importantă în cadrul oricărei locuințe, absolut necesare în ziua de azi, este instalația electrică alături de toate echipamentele și elementele care să asigure o bună funcționare a dispozitivelor electrice, electrocasnice și toate celelalte care utilizează energie electrică. În ziua de azi, în orice locuință găsim anumite dispozitive de baza precum un televizor, un frigider, corpuri de iluminat, aparate electrocasnice iar pe lângă acestea, numeroase altele. Multe, precum un laptop, telefon mobil, sisteme de iluminare chiar, au și acumulatori și astfel pot funcționă pentru anumite perioade și fară a le tine băgate în priza însă o dată ce bateriile se golesc, necesita reîncărcare și astfel conectarea la priza. Am putea spune că elegerea unei prize sau a unui inrerupator sunt sarcini usore însă acest lucru este doar parțial adevărat. Avem la dispoziție atât accesorii care sunt realizate integral din materiale precum plasticul dar și din ceramică sau de alta origine, care pot rezista la niveluri mai ridicate de curent și astfel și la căldură mai mare. Daca alegem o priza din plastic pe care să o legam la un cablu prin care trece curent mare sau în același fel, un ștecher de la un aparat de mare putere, în timp se pot topi, contactele se pot dezlipi iar asta poate conduce chiar și la apariția de incendii.

Dintre toate sistemele necesare într-o locuință, desi cele mai importante, cel electric și cel de gaze sunt și foarte periculoase daca nu sunt utilizate așa cum trebuie, luând masurile de protecție necesare, prin realizarea unei instalații cât mai buna. Așadar, de la panoul de control de unde pleacă toate firele din casa și până la cel mai neînsemnat întrerupător, trebuie să ne gândim ce fel de aparate vom alimenta într-un anumit spatiu, ce becuri vom monta, cât de des sau în ce condiții vom folosi o priza, întrerupător, ștecher și să alegem astfel ceva cât mai potrivit.

Magazinul Electriceconstructii.ro ne pune la dispoziție o gama foarte variata de articole electrice, perfecte pentru orice sarcina, de la tablouri electrice și siguranțe până la sisteme automatizate și inteligente, prin care să ne realizam o adevărată locuință moderna. Prin asta, nivelul de confort și siguranță din casa vă fi în mod vizibil mult mai mare iar noi putem avea o viață mult mai ușoară, din orice punct de vedere.

Într-o locuință cu multe echipamente electrice și numeroase dispozitive este normal să fie utilizate și mulți conductori, care să facă legătură intre tabloul principal și fiecare extremitate a instalației. Este așadar nevoie de o buna organizare a tuturor firelor ce poate fi realizata destul de simplu prin achiziția și montarea de sisteme special create pentru acest scop dar și prin separarea lor corecta. În multe cazuri cei ce realizează instalații electrice lasă uneori și cantități de fire prea mari în urma, pe care le strâng și le lasă în spatiile create pentru acestea. Desi este ok să fie păstrată o anumită distanta în cazul în care în viitor un fir ar trebui desfăcut, s-ar rupe sau s-ar întâmplă altceva, nici prea mult nu este atât de bine. La fel de important este, chiar și în cazuri simple, să fie respectat codul culorilor, astfel încât și cei ce vor realiza reparații sau remedieri în viitor să își poată da seama ușor ce fire să aleagă, să întrerupă sau să elimine.

Așa cum am menționat mai sus, diferite echipamente și dispozitive electrice au anumite puteri și astfel anumite consumuri de energie. Iar pentru o cât mai buna funcționare a lor și pentru a menține un nivel de siguranță cât mai ridicat trebuie alese cabluri de grosimi potrivite. Un cablu prea subțire nu vă face fară la curent mare, învelișul se vă topi cu siguranță iar cablul se vă arde, conducând din nou la accidente nedorite. Un cablu mai gros și de o calitate mai bună este într-adevăr mai scump însă este indicat să facem o astfel de alegere pentru a evita accidentele și a asigura o bună funcționare a oricărui echipament din locuință.

Cei ce își organizează locuință că una moderna, inteligenta, este posibil să aleagă și varianta mașinii electrice caz în care, pot realiza alimentarea să direct din confortul propriei locuințe, cu ajutorul stațiilor de încărcare portabile, ce se alimentează direct de la rețeaua electrica a casei. Având o putere mare, acestea pot consuma foarte mult și este astfel indicat să se lege la o parte a rețelei de la care nu se alimentează și alti consumatori care să poată fi afectați, mai bine spus, să nu mai funcționeze în acel timp la capacitate normala. De asemenea, este bine că încă de la început să se facă ajustările necesare pentru această sarcină.

Prin faptul că putem găsi într-un singur loc tot ceea ce avem nevoie pe partea electrica pentru o locuință este mult mai ușor să achiziționam rapid, la un preț mai bun și fară a mai irosi timp în alta parte, toate produsele de care ar fi nevoie pentru a obține o locuință eficienta, sigura, frumoasa și care să ne ofere confortul de care avem nevoie în viață de zi cu zi.

taguri
Adaugă un comentariu