Rețeaua de health & fitness World Class estimează venituri de 38 de milioane de euro până la sfârșitul anului 2019

 Piața europeană de health & fitness continuă să crească într-un ritm constant de aproximativ 4%, cu venituri de peste 27 de miliarde de euro. Conform celui mai recent raport publicat de Deloitte și EuropeActive, numărul total de membri europeni ai unui club de fitness a crescut la 62,2 milioane în 2018. Piața românească de sănătate și fitness este, de asemenea, în creștere, în special datorită tendinței de a adopta un stil de viață sănătos, care a devenit un factor din ce în ce mai influent în ceea ce privește alegerea activităților de timp liber.

World Class, cea mai importantă rețea de health & fitness din România și-a îndreptat toate acțiunile către o misiune socială puternică, ce are scopul de a inspira, motiva și educa tot mai mulți români să fie mai activi mai des. De când mișcarea #BeHelathy pentru Mai Multă Mișcare a fost lansată de World Class la Festivalul #BeHealthy 2018, rețeaua a înregistrat un avânt în vânzările de servicii de health & fitness, ajungând acum la 64.000 de membri activi, mai mult de 7% din punct de vedere al cotei de piață.

Conform unui recent sondaj de piață realizat de Daedalus Online și A.T. Kearney, cel mai important factor pentru clienții români atunci când decid ce club de fitness să aleagă este apropierea de casă sau de locul de muncă. De aceea, toate cluburile World Class sunt amplasate strategic în apropierea parcurilor rezidențiale și de afaceri, precum și a zonelor comerciale populare cu trafic crescut.

„Realizările World Class din prima jumătate a anului 2019 sunt în conformitate cu planurile noastre stabilite pentru acest an și asigură o creștere pe termen lung și o durabilitate susținute de a fi o companie condusă de misiunea socială. Am crescut veniturile totale cu 31% față de anul trecut prntr-o abordare integrată a planurilor noastre de dezvoltare: deschiderea de noi de cluburi, promovarea puternică a abonamentelor Corporate și oferirea de soluții de plată lunare inteligente. De asemenea, am avut o creștere puternică a veniturilor noastre din pachetele de antrenamente personale cu peste 30% față de anul trecut. Am crescut la peste 64.000 de membri activi World Class, 36 de cluburi de health & fitness, alte două cluburi care vor fi deschise până la sfârșitul anului și încă trei cluburi care vor fi deschise în 2020. Avem cea mai mare rețea de bazine, în 21 de locații strategice în România și am depășit 1,5 milioane de participanți la cursurile noastre de fitness de grup. Am atins o cifră de afaceri de 28,5 M Euro în 2018 și estimăm că anul aceasta vom ajunge la 38 de milioane. Cifrele noastre în creștere arată faptum că tot mai mulți oameni se alătură Mișcării noastre și se bucură de avantajele alegerii unui stil de viață mai sănătos, inspirat de World Class”, a declarat Kent Orrgren, CEO World Class.

Prima jumătate a anului 2019 s-a închis cu rezultate record pentru World Class și tendințe pozitive pentru toate serviciile oferite. Față de prima jumătate a anului 2018, vânzările totale ale rețelei au crescut cu 31%, cu cea mai mare creștere înregistrată de pachetele Corporate, + 40%.

Despre World Class România

World Class România este lider de piață în industria wellness locală, cu un număr total de 41 de cluburi de health & fitness în întreaga țară (36 sunt active și 5 vor fi deschise în cursul acestui an și în următorul) și peste 64.000 de membri. Cluburile World Class oferă servicii la cele mai înalte standarde, facilități de vârf și clase diversificate. World Class este partener LES MILLS ™ – cel mai mare furnizor de concepte de fitness din lume. World Class România oferă, de asemenea, un concept premium de health & fitnss denumit W, care oferă membrilor oportunitatea de a se putea antrena și relaxa într-un cadru intim și exclusivist.

World Class România este deținută de fondul de investiții cu capital privat Resource Partners, susținut de mai mulți investitori instituționali. Fondul se concentrează asupra proiectelor medii din Polonia, România și alte țări din Europa de Est. Resource Partners vizează, în primul rând, identificarea companiilor cu o creștere rapidă, cu echipe puternice de management, care să fie completate cu experiența noastră în gestionarea rapidă a creșterii organice și bazate pe achiziții.

Pentru mai multe detalii despre World Class România, vizitați site-ul nostru sau pagina de Facebook.

Adaugă un comentariu