Diesel sau electrică?

Aud foarte des întrebarea „Mai merită să cumperi un diesel acum?' Și deși nu sunt neapărat un susținător al dieselului, trebuie să recunoaștem că deocamdată pentru drumuri foarte lungi, dieselul este, încă, o opțiune solidă.

După cum bine știți, recent am efectuat un test drive foarte lung, de la București la Roma și retur cu un SsangYong Rexton cu un motor diesel de 2,2 litri, iar testul s-a efectuat pe parcursul a 7
zile, 4.700 km și peste 62 de ore de condus. Concluziile le veți găsi în articolul de la pagina 18, iar întreaga poveste, într-un articol mai amplu din numărul viitor. Însă ce vreau să subliniez este că dieselul s-a dovedit alegerea perfectă pentru un astfel de drum. Desigur puteam face asta și cu o electrică, dar ar fi durat ceva mai mult și ar fi trebuit mult mai riguros planificat totul, mai ales că s-a mers foarte mult pe autostradă la viteze ridicate.

De ce am ales un drum tocmai la Roma? Pentru că acolo are loc în fiecare an o întâlnire a colegilor de la AUTO BILD din toate cele 33 de țări unde este prezentă revista noastră. Acolo testăm mașini de la diferiți producători și cu diferite tipuri de motoare și desigur stăm de vorbă despre piețele auto din fiecare țară. Subiectul principal de discuție a fost trecerea la mașinile electrice și cum a primit piața această schimbare.

Iată câteva exemple: în Olanda, fiecare a treia mașină nouă este una electrică, majoritatea le folosesc pe distanțe scurte și încarcă preponderent acasă. În Finlanda, provocarea vine din partea frigului extrem și asta face ca bateriile să se descarce foarte repede. Grecia nu se informează suficient despre mașinile electrice, așa că lumea nu știe prea multe despre încărcare sau autonomie. Spania dorește să cumpere cât mai multe mașini electrice, dar, din păcate, infrastructura nu ține pasul, iar în Polonia, lumea preferă mașinile second-hand în detrimentul electricelor noi.

Așa că până vom adera cu toții la marea schimbare, bucurați-vă de diesel cât încă mai puteți și începeți să faceți calcule pentru viitoarea viață electrică.

Adaugă un comentariu