BMW Z4 Concept: cum va arăta viitorul roadster al bavarezilor

BMW Z4 Concept urmează să fie prezentat abia mâine, dar noi avem deja primele detalii. Prima imagine-teaser, destul de neechivocă, a fost publicată aseară de BMW pe contul său de facebook. Imaginea dezvăluie o mașină sport de o puritate dezarmantă, care va fi cu siguranță atracția concursului de eleganță de la Pebble Beach (California, SUA).

Viitorul BMW Z4 Concept prefigurează introducerea unui nou limbaj de design al mărcii bavareze. Pentru viitorul roadster, BMW a combinat proporțiile tradiționale ale modelelor Z3 și Z4 cu un design modern, mult mai angular. Capota motorului este mai scurtă decât în cazul modelului anterior, astfel că pasagerii sunt poziționați mai aproape de centrul mașinii. Partea frontală păstrează forma tradițională „Sharknose, cu o grilă „kidney mai îngustă și faruri care se întind oblic în sus, spre deosebire de modelele BMW actuale.

Citește și Noul BMW X2 debutează printr-o prezentare cu un camuflaj inedit

Chiar dacă BMW Z4 Concept se află foarte apropiat de forma finală a mașinii de serie, este foarte probabil că cele două „cocoașe din spatele rollbar-urilor să fie rezervate exclusiv pentru deliciul vizitatorilor de la Pebble Beach. Modelul de serie, care va fi prezentat în cursul an ului viitor, va avea un acoperiș din pânză clasic.

Viitorul BMW Z4 este dezvoltat în parteneriat cu japonezii de la Toyota, dar rolurile au fost bine delimitate între cei doi producători. Astfel, dacă BMW a optat pentru versiunea roadster, Toyota va lansa exclusiv coupé-ul, în forma viitoareei Supra. Platforma tehnologică a celor două modele este identică, dar personalitățile vor fi diferite.

În ceea ce privește motorizările, așteptăm unități turbo pe benzină, cu patru și șase cilindri în linie, de 2,0 litri, respectiv 3,0 litri. Modelul de intrare în gamă va avea tracțiune spate și o putere de aproximativ 200 CP, dar vom vedea, cu siguranță, versiuni M Performance cu puteri în zona de 350 CP sau mai mult.

Adaugă un comentariu