Cu excepția acestor două condiții, Bugatti te lasă să îți personalizezi Divo cum vrei tu

Bugatti a dezvăluit cum anume se derulează programul său extensiv de personalizare (dar și alte modele ale sale) și l-a exemplificat cu Divo.

Citește și:

Coronavirus: vom putea să plecăm cu mașina după 15 mai din oraș spre mare sau munte?

Primele patru Divo (din cele 40 care vor fi produse) au finalizat procesul de personalizare, iar Bugatti a hotărât să publice imaginile și totodată să se laude cu clienții săi, care debordează de imaginație.

Sigur, exemplele de mai sus sunt personalizări pe care clienții de Divo le-au cerut, însă în spatele acestor lucrări stă o echipă de 15 consilieri, experți în diferite arii (design, materiale etc.) care se asigură că dorințele tale se vor materializa în cel mai frumos mod posibil.

Două treimi dintre clienții de Divo au preferat să-și personalizeze mașina, restul optând pentru versiunea „standard’. Nu există un preț standard al programului de personalizare pentru că nu există limită la ce poate echipa de consilieri să ofere… cu excepția a două reguli: să nu alterezi atributele de siguranță ale mașinii, și să nu acoperi sau să înlocuiești sigla Bugatti.

Altfel, dacă vrei să pui blazonul familiei, steagul unei țări, logouri proprii sau scheme cromatice diferite, Bugatti se poate conforma. Unii clienți cer ca nuanța și materialul tapițeriei să fie asortată cu geanta sau perechea preferată de încălțăminte, de exemplu.

Ca observație generală, europenii își configurează Bugatti-ul în culori și combinații mai elegante, în timp ce americanii și clienții din Orientul Mijlociu preferă culori extravagante și combinații țipătoare.

Bugatti Divo este al treilea cel mai scump model bazat pe platforma lui Chiron și totodată cel mai agil, după spusele producătorului. Prețul de pornire pentru Divo este de 5 milioane de euro (fără taxe).

Adaugă un comentariu