Coronavirus: vom putea să plecăm cu mașina după 15 mai din oraș spre mare sau munte?

Coronavirus: vom putea să plecăm cu mașina după 15 mai din orașe spre mare sau munte? Pentru această întrebare era așteptat un răspuns ferm din partea autorităților de la momentul în care a fost anunțată o perioadă de relaxare a măsurilor luate în starea de urgență.

Clarificările au venit de la președintele Klaus Iohannis într-o declarație de presă după o ședință la Palatul Cotroceni privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19.

„Starea de urgență nu va fi prelungită. Data de 14 mai e ultima zi în care avem stare de urgență. Din 15 mai, pentru a ține epidemia sub control, vom intra în stare de alertă’ a anunțat șeful statului.

Coronavirus: vom putea să plecăm cu mașina după 15 mai din orașe spre mare sau munte?

Președintele Iohannis a făcut câteva precizări legate de deplasarea persoanelor după ce intră în vigoare starea de alertă la nivel național.

Începând cu data de 15 mai, oamenii vor putea să circule în interiorul localității de domiciliu fără a completa o declarație pe proprie răspundere, „dar nu e bine să exagerăm’ în condițiile în care „epidemia nu a trecut’, a subliniat președintele.

“Deplasările, în esență, vor fi restricționate pentru a pleca din localitate. Însă și aici sunt câteva excepții. Este voie să se plece din localitate, de exemplu, în interes de serviciu, pentru probleme medicale. Este posibil să se iasă, de exemplu, pentru sport individual, pentru mers cu bicicleta în afara localității sau altele” a mai precizat șeful statului.

Acest lucru înseamnă că nu vom putea să plecăm cu mașina după 15 mai din orașe spre mare sau munte pentru concedii.

Putem pleca cu mașina din oraș doar în interes de serviciu sau pentru rezolvarea problemelor medicale. Probabil aceste aspecte vor fi clarificate pe parcurs pentru că în timpul stării de urgență era acceptată deplasarea cu mașina dintr-o localitate în alta pentru a duce bunuri persoanelor în nevoie sau pentru a cumpăra o mașină.

Mai mult, “măsurile de relaxare de mișcare mai liberă, atenție, nu se aplică în localitățile care sunt în carantină! Deci, acolo unde localitatea este declarată în carantină, această relaxare nu va avea loc decât atunci când ni se spune de la experți că pericolul este diminuat” a mai precizat președintele României.

 

Coronavirus: unde poți merge cu mașina până pe data de 14 mai, ce completezi în declarație, ce faci cu permisul expirat?

Reglementarea circulației autoturismelor în timpul pandemiei de coronavirus este stabilită prin intermediul ordonanțelor militare emise de autorități. Aceste ordonanțe au modificat în mai multe etape modul în care putem să folosim autoturismele pentru deplasare.

Pot să merg cu mașina la locul de muncă? Ce acte trebuie să am la mine?

Pentru deplasarea cu autoturismul personal spre serviciu şoferii trebuie să aibă toate actele necesare ca şi până acum (permis, talon, RCA) şi adeverinţa eliberată de angajator.

Pot să-mi duc soția/soțul cu mașina la serviciu?

Acest lucru se poate întâmpla doar dacă nu există mijloace de transport în comun sau dacă deplasarea la locul de muncă ar presupune schimbarea mai multor mijloace de transport în comun sau un timp de așteptare mai mare.

Dacă de la locul de muncă merg cu maşina şi la cumpărături cum trebuie să procedez?

În acest caz pe lângă adeverinţa de la angajator şoferii trebuie să aibă asupra lor şi declaraţia pe propria răspundere completată cu datele corespunzătoare.

Pot merge la serviciu cu maşina , în această perioadă, şi persoanele care fac naveta?

Actul normativ stipulează că este permisă deplasarea între locuință și locul de muncă. Nu se face mențiunea că localitatea în care se defășoară activitatea profesională trebuie să fie aceeași cu cea de domiciliu.

Am un teren agricol sau o casă în altă localitate: pot să mă deplasez cu maşina până acolo?

Da – este permisă deplasarea dacă motivul este completat corespunzător în declaraţia pe propria răspundere.

Iubita mea stă într-un alt cartier. Pot să mă duc cu maşina să o văd?

În acest caz avem o veste proastă: răspunsul este nu pentru că nu se încadrează la nicio categorie stipulată prin ordonanţele de ugenţă.

Eu locuiesc în București și intenționez să mă deplasez cu maşina la Bacău, unde sunt părinții mei, pentru a le duce alimente. Am voie să fac acest lucru?

 În conformitate cu Ordonanțele Militare nr. 3 și nr. 4, este permisă deplasarea persoanelor pentru motive justificate, precum asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, care nu se pot aproviziona sau gospodări singure.

Aș dori să părăsesc locuința actuală din jud. X împreună cu prietena mea și să mergem, cu mașina personală, la adresa de domiciliu din buletin, respectiv din jud. Y, deoarece în Jud. X numărul cazurilor de persoane ce au fost confirmate cu COVID-19 este mult mai mare față de cel din Jud. Y. Intenționăm să intrăm în autoizolare la domiciliul din Y, împreună cu familia. Putem face aceasta deplasare?

În Ordonanța Militară numărul 3 nu este prevăzut faptul că cetățenii trebuie să rămână la adresa de domiciliu, ci la o locație indicată de ei, cu respectarea prevederilor legale și a restricțiilor impuse. Astfel, precizăm că este permisă inclusiv deplasarea cu familia în altă zona, dacă persoanele dețin acolo o casă care le oferă condiții mai bune, pentru a rămâne în respectiva localitate.

 

Coronavirus: Am probleme cu maşina şi trebuie să merg la service. Este permisă deplasarea în acest caz?

Este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei pentru achiziţionarea de piese de schimb pentru autovehicule și pentru deplasarea la un centru service de reparații auto. În acest caz este nevoie pe lângă actele uzuale şi de declaraţia pe propria răspundere completată corespunzător. Totuşi, în ordonanţa care reglementează acest lucru nu se specifică dacă şoferii trecuţi de 65 de ani se pot deplasa oricând sau doar în intervalul 11.00 – 13.00.

Pot să ma deplasez pentru cumpărarea unei maşini la un dealer?

Da – este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei pentru achiziția de autovehicule. Şi în acest caz este nevoie de declaraţia pe propria răspundere.

Vreau să-mi schimb anvelopele de iarnă cu cele de vară  – am voie să mă deplasez pentru acest lucru?

Şi în acest caz este permisă deplasarea cu condiţia completării declaraţiei pe propria răspundere şi indicarea zonei de deplasare.

Pot să merg cu maşina la spălătorie?

Şi în acest caz răspunsul este afirmativ dacă se respectă prevederile stabilite prin ordonanţele militare.

Îmi expiră Inspecția Tehnică Periodică (ITP) a mașinii. Se prelungește valabilitatea acestuia sau trebuie să merg să îl fac?

 

Răspuns: Nu se prelungește valabilitatea ITP-ului, conform deciziei Registrului Auto Român. Deplasarea pentru efectuarea verificării ITP la stațiile agreate se poate realiza, fiind considerată activitate pentru acoperirea necesităților de bază ale persoanelor, situație prevăzută la punctul 2 al declarației pe proprie răspundere.

 

Coronavirus: Mi-e expirat permisul auto. Ce fac în această situaţie?

Valabilitatea documentelor emise de Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, respectiv de serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor aflate în coordonarea metodologică a MAI, Inspectoratului General pentru Imigrări se prelungeşte până la încetarea stării de urgenţă şi sunt recunoscute de autorităţi pe teritoriul României. Astfel şoferii aflaţi în această situaţie vor avea la dispoziţie 90 de zile de preschimbare a actelor respective, după încetarea stării de urgenţă

Mi-a expirat asigurarea RCA. Se prelungește valabilitatea acesteia? Dacă nu, pot să ies din casă să-mi fac o asigurare?

Răspuns: Nu se prelungește valabilitatea asigurării RCA. Aceasta poate fi achiziționată și online. Din acest motiv, deplasarea pentru a ridica polița RCA NU poate fi considerată urgență și NU este un motiv care poate fi considerat situație de urgență ori pentru asigurarea nevoilor persoanei.

Unde găsesc declaraţia pe propria răspundere şi cum o completez

Declarația pe proprie răspundere și adeverințele de angajator pot fi completate și online, prin intermediu unui formular electronic, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică. Acest model de declarație pe propria răspundere este accesibil pe pagina stirioficiale.rodar și pe formular.sts.ro.
Pentru a merge la un service, pentru efectuarea ITP, pentru deplasarea la spălătoria auto trebuie să completăm această declarație pe propria răspundere și să trecem drept motiv pentru deplasare punctul al doilea: asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor.

Declarația pe proprie răspundere poate fi redactată integral de mână cu preluarea tuturor elementelor din modelul declarației pe proprie răspundere pus la dispoziție.

Adaugă un comentariu