Un orizont, multiple perspective, ceva dileme, dar și determinare substanțială!

După „frâna de mână' trasă de pandemie, salonul 2021 IAA Mobility de la München a adus un suflu proaspăt în galeria evenimentelor auto internaționale.

Am să parafrazez acel proverb care susține că nu vedem pădurea din cauza copacilor, spunând ajunsesem la un moment dat să nu mai vedem saloanele auto din cauza mașinilor expuse la grămadă. Lămurire: saloanele auto deveniseră un soi de clișee, ceea ce a și dus la scăderea treptată a interesului pentru ele în faza de dinaintea pandemiei.

Dincolo de efectul de marketing și imagine, dezvăluirea unora dintre noutăți înainte de ziua deschiderii ducea, de fapt, la un fel de dezumflare accelerată a entuziasmului pentru salonul în sine. Erau multe mașini sclipitoare pe acolo, hostesse, VIP-uri, standuri cu design spectculos și așa mai departe, însă dispăruse semnificația evenimentului. Cu mai mult timp în urmă, trecând pragul unui salon, aveai senzația că pășești pentru câteva ore în viitorul domeniului auto, un viitor care avea să coboare în stradă mai apoi pe secvențe, nu cu totul deodată. Asta îți permitea să-ți faci o imagine proprie despre acel viitor și să-ți alegi, cumva, propria cale în abordarea lui. Un salon auto ar trebui să însemne mult mai mult decât o trimitere către cumpărarea unei mașini sau a alteia.

Salonul 2021 IAA Mobility de la München a depășit cu brio impasul respectiv, aducând în fața vizitatorilor nu doar obiecte noi, ci o viziune referitoare la viitorul mobilității, materializată sub o vastă diversitate de forme. Mai mult, chiar: pentru că salonul a ocupat două zone separate ale orașului bavarez (une periferică și una centrală), vizitatorii au avut posibilitatea de a testa o parte din aceste forme ale mobilității circulând prin oraș, între aceste două zone. În ansamblu, Salonul IAA Mobility 2021 a avut un concept bine conturat.

Bineînțeles, au existat standuri cu prototipuri, cu automobile prezentate în premieră sau cunoscute, însă adevărata prioritate a evenimentului bavarez a fost mobilitatea cu emisii zero. Cei mi mulți dintre expozanți au interpretat tema din direcția propulsiei cu motoare electrice și s-a făcut observată o preocupare specială pentru vehiculele urbane, dar nu neapărat pentru tipicele automobile familiale. Reformulând idea, au fost expuse tot felul de lucrușoare mai mici sau mai mari cu roți care pot să transporte persoane (cel puțin una) semnificativ mai repede decât mersul pe jos și cu emisii poluante zero. Se vor lăsa cetățenii convinși să nu mai scoată mașina din parcare și să plece unde au treabă pe hoverboard, tortinetă, bicicletă, e-bike, e-scooter, motocicletă electrică, automobile de două locuri încadrabile sub clasa mini (gen Microlino, XEV Yoyo sau ACM) și altele asemenea? Normal, testarea unui astfel de vehicul pe infrastructura rutieră a Münchenului și în condițiile civilizate ale traficului german lasă impresii favorabile.

Câteva autobuze electrice compacte (degrevarea traficului urban de vehiculele mari, care s-ar putea să nu circule la un grad de ocupare optim, e o altă temă importantă) au reținut atenția prin faptul că, pe o suprafață echivalentă cu a unei limuzine de clasă mare pot să călătorească, eventual, 8-10 persoane (în condițiile în care bateriile și motoarele vehiculului sunt sub podea). Ce-i drept, aceste miniautobuze sunt, în linii mari, niște cutii pe roți optimizate ergonomic – aici estetica a fost sacrificată pe altarul funcționalității.

Pentru că tehnologia aflată la baza construcției de automobile (mai ales cea a sistemelor de propulsie) trece printr-o fază de transformare intensă și rapidă, furnizori de componente mai mult sau mai puțin cunoscuți au expus subansamble integrabile (punți, transmisii, mici platforme tehnice) sau motoare electrice compacte dedicate fabricației de noi tipuri de vehicule. Judecând după numărul ridicat de astfel de expozanți, se investește mult în tehnica viitoarelor mijloace de transport cu emisii zero.

Am constatat cu satisfacție că spectrul exponatelor de acest fel nu s-a limitat la motoare electrice și baterii. Se manifestă un cert interes pentru containerele de hidrogen (utilizabil pentru alimentarea pilelor cu combustie și, de ce nu, a motoarelor cu ardere internă adaptate), sisteme de generare a hidrogenului, pile cu combustie (mai cunoscute sub denumirea anglofonă de fuel-cell) și chiar a unui dispozitiv de alimentare cu hidrogen conceput pentru a fi montat pe motoare cu ardere internă actuale (de acord, e o treabă mai complicată decât să-ți treci motorul pe GPL, însă merită toată atenția).

Adiacent, s-au făcut remarcate eforturile creative legate de deplasarea autonomă a vehiculelor. Companii mari și mici, auto și nonauto, s-au implicat în dezvoltarea de dispozitive și softuri profilate pe domeniul vehiculelor inteligente. O primă impresie în acest sens: deplasarea autonomă ar putea fi implementată mai întâi în orașe. Amenajarea infrastructurii și a marcajelor „citibile' de către inteligența artificială, omniprezența internetului wireless, limitele de viteză presupuse de traficul urban și necesitățile de deplasare mai numeroase de sunt de natură să faciliteze mai întâi dezvoltarea vehiculelor autonome pentru oraș. Hyundai Robotaxi (bazat pe noul Ioniq 5) este un exemplu relevant la acest capitol.

Să revenim acum pe latura tradițională a salonului 2021 IAA Mobility. Grupul Renault a ales spațiul bavarez pentru a expune în premieră trei automobile de care se leagă așteptări mari: noul Renault Megane 100% electric, Renault 5 Prototype și Dacia Jogger.

Nu departe, la standul VW au putut fi văzute versiunea ID.4 GTX și conceptul urban ID.Life (231 CP, asimilabil clasei mici). Tot spre completarea ofertei de mașini electrice în clasa mică se orientează și conceptul BMW iVision Circular. Designul său este reprezentativ pentru imaginea dinamică a mărcii și denumirea „Circular' este un apropo la materialele reciclate din care a fost fabricat. La standul bavarezilor au mai putut fi văzute BMW iX SUV, BMW iX5 Fuelcell și BMW i4, automobile care sunt perfect calibrate pe cerințele „eco' ale viitorului apropiat.

Cealaltă marcă bavareză, Audi, a insistat pe tematica premium-progresistă. Conceptul Audi Grandshpere constituie o declarație cartegorică în sensul menționat. Mesajul său a fost completat de automobilele Audi RS e-tron GT, Q4 e-tron și Q4 Sportback e-tron. Producătorul din Ingolstadt nu i-a uitat nici pe adepții compactelor sportive așa cum le știm, dovadă fiind prezentarea noului Audi RS 3 Sportback.

Mercedes-Benz și-a etalat seria modelelor EQ, la care tocmai a adăugat SUV-ul EQB și sedanul de clasă mare EQE. Prototipul van-ului EQT (mare cam cât unul din Clasa V, dar total diferit conceptual de acesta) ne dă de înțeles că marca din Stuttgart explorează noi forme ale luxului. Dovadă că longevivele vehicule tot-teren din Clasa G nu vor dispărea odată cu apariția electromobilității a fost prezentarea în premieră a conceptului Mercedes-Benz EQG, dotat cu câte un motor electric în miezul fiecărei roți. Încă o surpriză: Mercedes-Maybach EQS, un SUV luxos de o opulență orbitoare.

Marca Mini a repornit la drum mizând pe o imagine neoretro, dar expunerea la München a conceptului Mini Urbanaut demonstrează că lucrurile s-ar putea schimba în curând. Înfățișarea acestui minivan este eminamente futuristă.

Din partea chinezilor, grupul Great Wall Motors a avut o prezență de mare anvergură. Marca Wey, aparținând grupului, a fost prezentă cu SUV-urile Coffee 1 și Coffee 2, în timp ce la standul dedicat mărcii GWM au putut fi văzute amtomobilele compacte Ora Cat (ciudată denumire) și un sedan sportiv de clasă medie care semăna în mod naiv cu un Porsche 911 cu patru uși.

Dacă tot a venit vorba de Porsche, după destule SUV-uri și sedanuri sportive (coupe-uri cu 4 uși, dacă vreți) marca s-a hotărât în sfârșit să prezinte ceva corespunzător esenței imaginii sale. Este vorba despre conceptul Porsche Mission R: are formă de coupe 100% (lungime de 4.326 mm, lățime de 1.990 mm), mizează pe tehnologie avansată și, de fapt, ascunde o nouă generație de motoare electrice „made in Zuffenhausen' (tehnologie de 900 V). Deocamdată nu s-a anunțat nimic referitor la o eventuală implicare electrică oficială în motorsport a celor de la Porsche.

Adaugă un comentariu