Întâlnirea de clasice Mercedes-Benz 2016

Anul acesta, întâlnirea de clasice Mercedes-Benz va avea loc tot la Sibiu. Evenimentul se desfășoară în perioada 20 – 22 mai, iar pasionații de modele germane vechi pot admira bijuteriile pe patru roți în Piața Mare din Sibiu.

Evenimentul de clasice va debuta vineri, 20 mai cu întâlnirea posesorilor la Râul Sadului. Sâmbătă, începând cu ora 10:00, proprietarii vor aduce mașinile în Piața Mare din centrul orașului Sibiu. Aici vor rămâne până la ora 18:00.

Întâlnirea de clasice Mercedes-Benz este organizată de clubul MBClassics Mercedes Benz. În cei cinci ani de la înființare, clubul a adunat mai bine de 100 de membri și au realizat peste 30 de întâlniri.

Anul trecut, la întâlnirea națională de clasice de la Sibiu au fost prezenți 100 de proprierati de clasice Mercedes-Benz din 15 județe. Evenimentul a beneficiat și de un livestream, iar peste 3.000 de oameni au trecut să admire mașinile din Piața Mică din Sibiu.

Despre cum a fost anul trecut la întâlnirea de clasice Mercedes-Benz v-am povestit AICI.

Întâlnirea de clasice Mercedes-Benz 2016 – Teaser

Adaugă un comentariu