Lexus NX facelift și-a făcut apariția la Shanghai

Lexus a ales Salonul Auto de la Shanghai drept loc de debut pentru versiunea facelift a lui NX. SUV-ul producătorului nipon promite o serie de modificări exterioare minore, ceva îmbunătățiri în dreptul suspensiei și un interior revizuit.

Partea frontală a lui Lexus NX facelift integrează acum blocuri optice cu o formă ușor modificată, în timp ce în partea din spate observăm terminații mai mari pentru sistemul de evacuare și un spoiler îmbunătățit. Totodată, Lexus va oferi și jante de 18 inchi. În plus, niponii nu renunță la varianta de performanță NX F Sport.

La interior, clienții lui NX facelift se vor bucura de serviciile noului ecran de 10,3 inchi, de un ceas mai mare și de butoane repoziționate. Începând cu acest facelift, versiunea de bază se numește NX 300 și folosește motorizarea de 2,0 litri. Varianta hibridă, NX 300h, va miza pe același propulsor de 2,5 litri asistat de cele două unități electrice. Conform oficialilor Lexus, NX facelift a primit și ceva modificări ale suspensiei pentru un plus de sportivitate.

Adaugă un comentariu