Oficial: Mercedes-Benz Clasa G Edition 35 – Versiune aniversara pentru off-roader-ul german

Mercedes-Benz Clasa G este unul dintre modelele iconice care s-au nascut in Stuttgart.

Ieri va spuneam ca un exemplar fabricat in 1988 a reusit sa parcurga 840.000 de kilometri, traversand 215 tari. Astazi, venim cu o veste speciala pentru fanii Clasei G. Vorbim despre versiunea aniversara Edition 35.

Conform oficialilor germani, Mercedes-Benz Clasa G Edition 35 poate fi comandat in versiunile G350 BlueTEC si G500. Acesta va fi disponibil in nuantele Designo Mystic White Bright, Palladium Silver si Obsidian Black. In plus, off-roader-ul german vine cu jante speciale de 18 inch si cu o serie de accesorii vopsite in negru.

De asemenea, Mercedes-Benz ofera elemente de caroserie AMG alaturi de o grila cromata si de o evacuare sport, aceasta din urma fiind disponibila doar pe versiunea G500.

Pentru interior, nemtii au pregatit o tapiterie speciala pentru scaune, accente cromate si un volan AMG. La final amintim de panoul de bord imbracat in piele si de elementele din piano black.

Adaugă un comentariu