Rabla 2016: Pe ultima sută de metri. Au fost publicate ghidurile de finanțare în Monitorul Oficial

În urmă cu o săptămână, șeful Administrației Fondului pentru Mediu anunța că în scurt timp se vor publica ghidurile de finanțare, iar pe 6 iunie, primul român ar putea să acceseze programul Rabla 2016.

AFM anunță deschiderea sesiunii de depunere a dosarelor în vederea vlidării producătorilo, importatorilor și distribuitorilor pentru programele Rabla și Rabla Plus. Condițiile de participare au fost publicate în monitorul oficial și pe website-ul AFM.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor în vederea validării este 3 iunie 2016. Va urma o etapă de analiză, soluționarea contestațiilor și mai apoi publicarea listei producătorilor/dealerilor validați.

'Programul Rabla este important şi îl continuăm. Anul acesta poate o să pornim mai târziu decât în alţi ani. S-a pus problema ajutorului de stat şi au fost paşi de urmat, dar astăzi se discută în şedinţa de guvern. Am spus 3 iunie până când am vrea să avem lista validată a producătorilor şi dealerilor. Deci 6 iunie să fie prima zi când o persoana fizică ar putea face cerere pentru programul Rabla. Azi se semnează memorandumurile la guvern, mâine să fie publicate în MO şi vineri să dau ordinul de începere a programului. Sper să ne putem ţine de calendar. Aceste memorandumuri pentru ajutoare de stat sunt pe 5 ani. Noi vrem să continuăm programul', a declarat Istvan Jakab în urmă cu o săptămână.

Valoarea primei de casare Rabla 2016

Ca și până acum, prima de casare va fi de 6.500 de lei. Totodată, Ministerul Mediului va acorda un bonus de 750 de lei dacă vehiculul ales de tine are emisii de CO2 mai mici de 100 de grame per kilometru sau 1.500 de lei dacă mașina este hibridă.

De anul acesta vom avea și secțiunea Rabla Plus. Programul se adresează celor care au pus ochii pe mașinile eco. Spre deosebire de versiunea clasică, pentru a accesa fondurile prin intermediul Rabla Plus nu este necesară casarea unei mașini vechi.

În cazul în care vrei să cumperi o mașină electrică vei primi o primă de 20.000 de lei, iar pentru un vehicul hibrid vei primi 5.000 de lei.

Via | Hotnews

Adaugă un comentariu