Primele imagini și clipuri teaser cu viitorul GT R. Nu Nissan, ci AMG!

Daimler se pregătește să adauge un nou membru gamei AMG GT. După ce ne-am delectat în dese rânduri cu clipuri cu Mercedes-AMG GT și AMG GT S, a venit rândul să facem cunoștință și cu Mercedes-AMG GT R. De ce au ales nemții această combinație de litere, nu știm, dar cert este că AMG GT R o să fie puntea de legătură între versiunile normale și viitorul Black Series.

Noul Mercedes-AMG GT R va fi expus cu ocazia Goodwood Festival of Speed și va integra modificări importante în dreptul sistemului de propulsie. Conform primelor zvonuri, puterea motorului twin-turbo de 4,0 litri va crește până undeva între 550 și 600 CP. De asemenea, și cuplul motor o să facă un salt consistent. În plus, nemții vor modifica puțin răspunsul cutiei de viteze și nu numai.

2016 mercedes-amg gt r (7)

Viitorul Mercedes-AMG GT R o să fie ceva mai ușor decât AMG GT S, iar o serie de elemente de caroserie vor fi înlocuite cu unele din fibră de carbon. De asemenea, vom vedea și un kit de caroserie mult mai agresiv. Cu detalii complete vom reveni pe 24 iunie.

Adaugă un comentariu