Skoda Karoq: Succesorul controversatului Yeti a fost prezentat oficial. Galerie foto și informații detaliate

Skoda Karoq este succesorul lui Yeti și modelul în care producătorul ceh și-a pus multe speranțe pentru atingerea obiectivelor de vânzări în următorii ani. 

Noua denumire a fost aleasă în acord cu nomenclatorul stabilit pentru SUV-urile mărcii. Astfel, noile modele din acest segment vor avea toate denumiri care încep cu litera K și se încheie cu litera Q. Rezultatul nu este cel mai elegant, dar vom vedea cum va fi gustată noua denumire.

Skoda Karoq măsoară 4.382 de milimetri în lungime, 1.841 de milimetri în lățime și are o înălțime de 1.605 mm. Ampatamentul ajunge și el la 2.638 de milimetri (2.630 în cazul versiunii cu tracțiune integrală), iar portbagajul se laudă cu 521 de litri. Prin rabatarea banchetei spate, volumul acestuia crește până la 1.630 de litri.

Sistemul VarioFlex include trei scaune spate separate, care pot fi individual reglate și chiar scoase complet, Karoq devenind astfel un van cu o capacitatea maximă de încărcare de 1.810 l.

Skoda Karoq folosește, desigur, platforma MQB a grupului Volkswagen, astfel că motorizările vor fi cele cunoscute, turbo cu injecție directă. Vorbim despre două unități pe benzină și trei diesel, cu puteri între 115 CP și 190 CP, patru dintre acestea fiind noi.

Vorbim așadar de o unitate 1.0 TSI de 115 CP la baza gamei, aceasta fiind completată de noul 1.5 TSI de 150 CP. Dieselurile încep cu 1.6 TDI care dezvoltă, de asemenea, 115 CP, două unități 2.0 TDI completând gama de motorizări cu puteri de 150 CP, respectiv 190 CP. Cu excepția unității 2.0 TDI de 150 CP, toate celelalte sunt noi în gamă.

În afara versiunii 2.0 TDI de 190 CP, care dispune de DSG standard, toate motorizările vor putea fi comandate fie cu o cutie manuală cu șase rapoarte, fie cu una DSG în șapte trepte. Cel mai mic SUV Skoda va fi oferit standard cu tracțiune față, dar tracțiunea integrală va putea fi comandată opțional.

 

Adaugă un comentariu

Cauta masina