Povestea autostrăzilor din Germania. Care e cea mai veche? Dar cea mai lungă?

Reţeaua germană de autostrăzi (n.r. Bundesautobahnen, sg. Bundesautobahn, în limba germană) este a doua cea mai întinsă din Europa, cu 12.879 de kilometri, după cea spaniolă care are 16.204 de kilometri.

Ideea șoselelor cu mai multe benzi pe sens a apărut la sfârşitul anilor ’20, în timpul Republicii de la Weimar.

Prima șosea care poate fi considerată strămoșul autostrăzilor de azi a fost o porţiune de aproape 20 de kilometri între Köln şi Bonn, inaugurată în 1932. Aceasta este considerată cea mai veche autostradă din Germania, deşi nu a fost numită iniţial Autobahn, ci Kraftfahrstraße (n.r. drum pentru automobile, în limba germană), notează Mediafax.

Venirea lui Hitler la putere a însemnat o investiție masivă în autostrăzi. Astfel, în 1940, Germania avea 3.700 de km de autostrăzi.

Cea mai lungă autostradă din Europa taie Germania în două

Cea mai lungă autostradă din Europa este Bundesautobahn 7, care străbate Germania de la graniţa cu Danemarca, până la frontiera cu Austria. Şoseaua măsoară 963 de kilometri și este, prin comparație, mai lungă decât toată reţeaua de autostrăzi din ţara noastră.

Așa arată cea mai veche autostradă din Germania!

Adaugă un comentariu

Articole similare