Ford Fiesta – Prima fotografie oficială cu noua generație

Ford a publicat prima fotografie oficială cu noua generație Fiesta. Modelul vine cu un design nou, mult mai matur, dar și cu un interior revizuit.

În imaginea publicată de Ford, vedem o versiune Fiesta în echiparea ST Line. Spre deosebire de vechea generație, vedem un spoiler frontal modificat, o grilă nouă, blocuri optice îmbunătățite, o ușoară linie generală mult mai fluidă și un set de jante cu design special. Ce-i drept, o parte dintre aceste modificări cu tentă sportivă le vom vedea doar pe varianta ST Line, versiunile “civile” urmând să fie ușor mai cuminți.

15250814_1217730608287234_1167828409473255031_o

 

Pentru moment, Ford nu a oferit fotografii cu interiorul, însă ne așteptăm să vedem același layout care în prezent se regăsește pe EcoSport facelift, model care a debutat în premieră în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles. Sistemul SYNC 3 o să fie parte componentă a consolei centrale, iar clienții se vor bucura de Apple CarPlay și Android Auto.

În acest moment, nu există informații cu privire la gama de motorizări, însă vocile din industrie sugerează unități cu 3 și 4 cilindri, diesel și benzină. Cu detalii complete vom reveni imediat după ce Ford lansează modelul în cadrul evenimentului Go Further.

Foto | Ford

Adaugă un comentariu