Volkswagen Crafter – Primele imagini oficiale cu noul cărăuș german

Volkswagen a publicat primele imagini oficiale, dar și primele informații cu noua generație Crafter. Cărăușul germanilor va fi disponibil în patru modele de bază, iar clienții vor putea alege între trei versiuni de lungime și trei înălțimi diferite ale plafonului. Pe scurt, nemții au făcut din Crafter un model care poate fi personalizat ușor în funcție de necesitățile fiecăruia.

În plus, noul Volkswagen Crafter va fi disponibil cu tracțiune față, spate sau alături de sistemul de tracțiune integrală 4Motion. Sub capota lui Volkswagen Crafter, clienții vor avea la dispoziție noua unitatea EA 288 Nutz de 2,0 litri diesel. Aceasta va fi disponibilă în versiunile de putere de 102 CP, 122 CP, 140 CP și 177 CP. Resursele motorului vor putea fi manageriate fie cu o cutie automată, fie cu una manuală.

2016 volkswagen crafter (5)

 

În dreptul sistemele de asistență, Volkswagen Crafter plusează cu ESP cu stabilizare a remocii, cruise control adaptiv, sistem de frânare post-coliziune, sistem de asistență la vânt și nu numai. Farurile LED precum și sistemul Light Assist promite vizibilitate bună pe timp de noapte. Conform oficialilor germani, modelul vine însoțit de servicii online care pot fi configurate după bunul plac al șoferului.

Noul Volkswagen Crafter va fi produs în Polonia în cadrul uzinei de la Wrzesnia.

Adaugă un comentariu