Podium la Iași pentru echipajul susținut de Borsec

Echipajul susținut de Borsec s-a clasat pe locul 2 la categoria două roți motrice și pe locul 1 la clasa RC3.

'A fost o etapă frumoasă, Iașul a ajuns o etapă de referință în Campionatul Național de Raliuri. Am început puțin mai timid ziua de vineri, în special pe prima trecere pe Dobrovăț, și din cauza unei mici probleme de geometrie la trenul de rulare, problemă ce ne-a făcut să rulăm poate mult prea precaut.”

“După primul parc service, problema a fost remediată, iar pe a doua trecere am avut un ritm mult mai susținut îmbunătățind timpul de la prima trecere cu peste 35 de secunde. Am încheiat ziua de vineri în poziția secundă în clasamentul 2WFD și lideri la RC3.”

“Pentru ziua de sâmbătă ne propusesem să urcăm în clasamentul general FIA cât mai sus, dar fără să ne asumăm riscuri inutile, și să conservăm poziția secundă în clasamentul automobilelor cu două roți și locul 1 la clasa RC3, am și reușit acest lucru urcând până pe poziția 7 în clasamentul general FIA.”

“Un raliu frumos așa cum ne-au obișnuit organizatorii de la Iași, cu o implicare totală a autorităților locale și cu niște probe speciale extrem de frumoase, cu un macadam foarte bun, probele speciale Dobrovăț cu cele două celebre săritori și Cioca Boca pe porțiunea de la final oferind publicului un spectacol adevărat.”

“Lungimea probelor speciale de la Iași fiind peste media celor din campionat au făcut ca efortul fizic să fie mai mare, astfel apa minerală naturală Borsec a fost indispensabilă în lupta cu secundele.”

“Împreună cu partenerii noștri UniCredit Leasing, Borsec, Generali, Cipi, Hofigal, Defi, Mobil1 prin Star Lubricants, Interflon, Set-Prod Com și echipa tehnică Omega Motorsport am reușit să obținem un rezultat frumos. Ne vedem la sfârșitul lunii septembrie la Cluj la Transilvania Rally' – ne-a declarat pilotul Adi Teslovan.

Adaugă un comentariu