Raliul Moldovei 2017: Perseverența este mama succesului

Raliul Moldovei, a patra etapă a Camionatului Național de Raliuri Dunlop, desfășurată între 15-17 iunie la Bacău, a adus un rezultat excelent echipajului susținut de Borsec și format din Adrian Teslovan și Vajk Imre Cseh.

În weekendul 15-17 iunie s-a desfășurat la Bacău Raliul Moldovei, a patra etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop. În premieră, întrecerea moldavă a contat și pentru Trofeul European de Raliuri (European Rally Trophy) și Trofeul Balcanic de Raliuri (Balkan Rally Trophy), campionate europene desfășurate sub egida Federației Internaționale a Automobilului (FIA).

Pentru această ediție, organizatorii au pregătit concurenților 17 probe speciale care au însumat 126,8 km, dar și o premieră pentru Raliul Moldovei, superspeciala desfășurată în centrul orașului Bacău la finalul primei zile de competiție. Echipajul Borsec, format din Adrian Teslovan și Vajk Imre Cseh, a avut un parcurs excelent, în ciuda unor mici ghinioane din prima zi de concurs. Chiar dacă au început cu stângul în prima probă, din cauza unui setup greșit al suspensiei, iar pe a doua probă au avut ghinion cu două pene de cauciuc la roțile din față, cei doi au reușit să recupereze timpul pierdut până la sfârșitul primei zile.

Ziua a doua a continuat cu parcursul constant al celor doi, care și-au crescut avansul, stimulați și de prognoza meteo care nu anunța nimic bun pe ultimele probe din Raliul Moldovei. Finalul celei de-a doua zile a adus ceea ce Adrian Teslovan a numit „un rezultat excelent: locul întâi în clasa automobilelor cu două roți motrice, locul întâi în European Rally Trophy ERT3, locul întâi la clasa 5 și locul 4 în clasamentul general.

„După o primă zi în care am avut un setup greșit al suspensiei pe prima buclă și două pene pe roțile față în a doua buclă, nu ne așteptam la un final foarte fericit, dar am reușit să ținem un ritm bun până la finalul primei zile – declara Adrian Teslovan la finalul Raliului Moldovei. „Pentru ziua a doua am hotărât să încercăm să creștem avansul față de următorii noștri concurenți pe prima buclă, pentru a ne asigura un avans confortabil, având în vedere că prognoza meteo anunța sigur ploaie pe ultima buclă. Dorim să le mulțumim partenerilor care ne sunt alături și fără de care participarea noastră nu ar fi posibilă: UniCredit Leasing, Borsec, Cipi, Star Lubricants-Mobil 1, Defi, Interflon, SET Prod-Com, Omniasig Wienna Insurance Group, Pigna, Prodia, partenerilor media KissFm și Vice și, nu ultimul rând, echipei tehnice Omega Motorsport conduse de inginerul George Șerban și Mihai Dobre. Ne vedem în luna iulie la Odorheiu Secuiesc în județul Harghita unde se va desfășura Raliul Harghitei, din nou pe asfalt.

Adaugă un comentariu