150 de ani de la infiintarea Opel, 100 de ani de prezenta in Romania

Fabrica Opel de la Rüsselsheim a sărbătorit 150 de ani de la înfiinţarea companiei. Insa constructorul german se mai poate mandri cu o aniversare de invidiat, peste 100 de ani de prezenta pe piata din Romania.

 Aflat în apropiere de Frankfurt, oraşul este locul unde Adam Opel a pus bazele fabricii sale de maşini de cusut în 1862, şi unde şi astăzi organizaţia îşi are sediul central.

Fabrica Adam Opel AG din Rüsselsheim construieşte modelele Insignia (sedan, hatchback şi Sports Tourer) şi Astra hatchback, ambele câştigătoare ale raportului DEKRA privind calitatea. Spaţiul, una dintre cele mai moderne fabrici de automobile din lume, a fost inaugurat în 2002, iar în urmă cu doi ani a sărbătorit producerea modelului cu numărul 16 milioane.

Opel, cel puţin 100 de ani de prezenţă comercială în România

Marca sărbătoreşte în acest an şi în România: îndelungata prezenţă a Opel pe piaţa românească este documentată de o reclamă publicată de un reprezentant al mărcii într-un ghid auto publicat în 1912.

Alfred E. Rieck, Vicepreşedinte Opel/Vauxhall pentru Vânzări, Marketing şi Servicii Post-Vânzare, spune despre această aniversare: “Unul din punctele forte ale Opel este faptul că marca este adânc înrădăcinată în mijlocul societăţii, peste tot în Europa. În urmă cu un secol şi jumătate, Adam Opel punea bazele afacerii sale la Rüsselsheim, în Germania, iar cincizeci de ani mai târziu o reprezentanţă românească făcea publicitate modelelor Opel de la biroul din Bucureşti. A face captivanta tehnologie germană disponibilă publicului larg este un lucru apreciat de clienţii noştri de-a lungul deceniilor, iar noile noastre produse vor continua această tradiţie’.

Traditie indelungata

Opel face parte din General Motors de peste 80 de ani. În 1928, Opel avea o cotă de piaţă în Germania de 37,5%, fiind de departe cel mai mare producător auto al ţării. Pentru a se pregăti de o alianţă cu General Motors, compania îşi modifică forma de organizare, devenind companie pe acţiuni listată. GM cumpără 80% din acţiunile Opel în 1929, în timp ce restul de 20% sunt preluate în 1931. Tot în anii ’20, producătorul britanic Vauxhall este integrat în grup.

În 1931, fabrica din Rüsselsheim construieşte primul „automobil popular’, un autovehicul accesibil cu un motor de 1,2 litri. Din acel an până în 1935, Opel construieşte 100.000 de unităţi – un volum nemaiatins până atunci de niciun alt model în Germania. Un an mai târziu, Opel devine primul producător de autovehicule care înfiinţează o şcoală de instruire în domeniul relaţiilor cu clienţii. La apariţia primului model Kadett, în 1936, compania este cel mai mare producător şi exportator de automobile din Europa, cu o producţie anuală de 120.293 de unităţi.

În prezent, Adam Opel AG are sediul central în Rüsselsheim şi deţine unsprezece fabrici şi patru centre de dezvoltare şi testare în şapte ţări europene. Compania are aproximativ 40.000 de angajaţi, peste 22.000 dintre aceştia în Germania (decembrie 2011). Opel şi marca britanică înrudită Vauxhall sunt prezente în peste 40 de ţări. În 2011 au fost vândute peste 1,2 milioane de autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare, reprezentând o cotă de piaţă de 6,1% în Europa.

Adaugă un comentariu